Imaginati-va cele trei creiere ca foile de ceapa, asezate una peste alta , in centru aflandu-se primul creier, iar la suprafata ultimul creat. Se pare ca avem nevoie de toate cele trei tipuri de creier, pe care le utilizam in contexte diferite. Nu am putea supravietui fara colaborarea celor trei. Sa ne imaginam corpul ca o masina. Pentru a conduce o masina, avem nevoie de un sofer. Fara sofer , masina nu ar porni de pe loc. Asadar, creierul reptilian este cel care...
Neuroștiința a demonstrat faptul că ne naștem cu unele circuite funcționale în creier. Dovadă stau nou-născuții care întorc capul spre sursa unui sunet. Copilul aude și recunoaște vocea mamei după venirea pe lume pentru că a auzit-o de mai multe ori pe mama vorbind atunci când se afla în burtica acesteia. Deci noul-născut vine pe lume cu câteva circuite neuronale preconfigurate. Deloc de neglijat este și zestrea genetică.
Raluca Matiaș
Psiholog clinician
Psihoterapeut
Mintea este un mecanism extrem de complex, care ne poate ajuta sau ne poate crea o realitate pe care nu vrem să o trăim. Pentru a înțelege mai bine ce reprezintă mintea, haideți să definim mai întâi câteva noțiuni.
Vorbind despre creier, îl putem defini ca fiind un traducător universal al tuturor informațiilor care vin spre noi. Fizic, este doar o bucata de carne, alcătuită 75% din apă, celule gliale și neuroni. Creierul are o sută de miliarde de neuroni, conectați într-o miriadă de modele tridimensionale. Diferitele combinații alcătuiesc rețele neuronale. Deci, creierul este un organ care posedă cel mai mare număr de neuroni adunați laolaltî. Cel mai important rol al creierului este acela că produce MINTEA.
MINTEA este creierul aflat în acțiune. Așadar, creierul este aparatul fizic prin care se produce mintea.
Un alt concept important este cel de CONȘTIENT. Conștientul este entitatea care locuiește în creier și îl ocupă. Conștientul este localizat în neocortex, centrul voinței, centrul gândirii conștiente din creier. Mintea este produsul conștiinței.
CONȘTIINȚA ne permite să gândim și în același timp să observăm procesul de gândire. Conștiința este conștientă de sine și de percepția vieții înconjurătoare.
Acestea sunt câteva noțiuni teoretice care ne ajută să înțelegem mai bine acest instrument minunat, numit creier. Ce putem face cu el? Numai lucruri minunate…depinde de noi…
Există studii recente în domeniul neuroștiințelor care arată că ne putem schimba creierul prin intermediul gândurilor. O veste minunată! Se pare că sediul conștiinței se află în lobul frontal. Aici se formează imaginea de sine și felul cum percepem realitatea înconjurătoare și interacționăm cu aceasta.
Cum ne influențează gândurile? Atunci când apare, fiecare gând produce o substanță căreia îi corespunde o senzație în corp. Cu toții am auzit de gânduri pozitive care ne fac să ne simțim bine și de gânduri negative care ne fac să ne simțim mai puțin bine. Când apare gândul pozitiv, creierul produce neurotransmițătorul numit dopamină. Când apare gândul negativ, creierul produce neuropeptide. Și așa ajungem să ne simțim bine sau mai puțin bine…
Astfel gândurile devin materie…
Așadar, gândirea creează simțire iar apoi simțirea creează gândire. Aceasta duce la apariția în corp a unei stări, care determină modul în care ne simțim și ne comportăm. În funcție de ce gândim și simțim, ne creăm starea. Și tot așa…
Neuroștiința ne-a arătat că gândurile produc reacții chimice în creier care apoi devin concrete în corpul nostru.
Ar fi bine să ținem seama de faptul că, repetate suficient de des, gândurile conștiente devin un mod inconștient de gândire.
Vestea bună este ca prin autodisciplină, celulele nervoase care nu se mai activează împreună, nu mai fac parte din același circuit. Adică, putem selecta în mod conștient modul în care gândim. Și implicit ce stare vrem să avem. Încă ceva: în condiții de efort mental adecvat, creierul nu face diferența între efortul fizic și cel mental…
Deci creierul are o uimitoare capacitate: aceea de a se remodela, reforma și reorganiza chiar și la vârste avansate. Acest proces poartă denumirea de neuroplasticitate. S-a demonstrat chiar și faptul că neuronii se pot regenera, prin efort mental susținut.
Reorganizarea creierului durează toată viața!
Așadar, capacitatea naturală de neuroplasticitate a creierului reprezintă puterea sa de a se reconfigura și de a crea alte circuite la orice vârstă, ceea ce conduce la dezvoltarea creierului. Să avem, prin urmare, mare atentie la ce gânduri emitem, pentru că ele ne pot crea realitatea!
Revenind la minte….se pare că pentru a emite gânduri pozitive și frumoase, avem nevoie de o anumită disciplină a minții. Mintea uneori poate fi indisciplinată. Numai că această indisciplină a fost creată de cei care ne-au educat într-un mod rigid, prin impunerea propriilor valori. Cu toții am întâlnit acel TREBUIE încă din copilărie. Disciplina rigidă a fost implementată prin TREBUIE! Atunci ni s-a transmis ce e bine și ce e rău, ce e corect și ce e gresit. Așa am învățat că există bine și rău. Violența și agresivitatea sub toate formele ei, s-au născut prin prisma acestei discipline rigide. Pentru o mare parte dintre noi, disciplina a însemnat să facem ce zic altți si nu ce decidem sau ne dorim noi. Disciplina ar fi ideal să însemne propria căutare…
Datorită impunerii apare rezistența. Copilul nu e ascultat, ci i se impune o disciplină rigidă. Cealaltă parte a disciplinei este permisivitatea, adica a lăsa copilul să facă tot ceea ce dorește. Astfel, el nu va învăța ce înseamnă responsabilitatea. Calea optimă ar fi aceea prin care, atunci când dorim să-i transmitem ceva unui copil, să oferim explicații. Copilul va înmagazina acel lucru, nu prin a-l simți ca fiind obligație, impunere, ci ca fiind dezvoltat de propria voință, ca venind din propria ființă.
Mintea va căuta întotdeauna să evite durerea și să accepte plăcerea. Nu are nevoie de TREBUIE (obligativitate) pentru a se disciplina. Rolul cel mai important al minții e să ne protejeze. Dar ea știe să ne protejeze așa cum a fost învățată. Dacă am cunoscut durerea și suferința, ea prin acest lucru trăiește, pentru că e singurul lucru pe care știe să îl facă. Minții nu îi place schimbarea. Ea funcționează după tipare cunoscute. De aceea, oamenii se schimbă foarte greu sau deloc. Când mintea preia controlul, corpul se supune. Și astfel se creează o realitate conform minții noastre, care ne conduce.
Am observat, de-a lungul timpului, că mintea nu este același lucru cu raționalul. Conștiința este cea care raționează. Așa cum am stabilit, creierul este doar un organ care procesează informația. Mintea este alcătuită din emoții și gânduri; emoțiile sunt cele care se depozitează în corp și uneori produc boli în funcție de ceea ce gândim!!!
Cu toate că este genială, mintea lucrează cu imaginația, ea modifică de multe ori realitatea. Mintea se bazează pe memorarea de informații la care face apel adesea pentru a trăi o experiență. Ea are capacitatea de a conceptualiza, de a reduce totul la minim (uneori la propria persoană), de a traduce experiențele. Mintea pune etichete. Are o capacitate uimitoare de a amâna (în special atunci când un lucru nu ne face plăcere). În același timp, mintea va opune rezistență la orice (mai ales la ceea ce implică o schimbare).
Așadar, haideți să renunțăm la limitări și convingeri și prin propria experiență, să ne disciplinăm mintea în mod conștient și să integrăm faptul că exteriorul reflectă interiorul. În acest fel putem să lucrăm cu mintea în beneficiul nostru!
Toata lumea a auzit de expresia “Așchia nu sare departe de trunchi”. Se pare că acest lucru exprimă în totalitate faptul că ceea ce creăm , adica copiii noștri, sunt de fapt oglinda noastră, aspect mai vizibil în cazul adolescenților.
Copiii sunt mai evoluați decât părinții. Acest lucru se întâmplă deoarece, la nivel genetic, avem informația că fiecare generație nouă trebuie să aducă un plus societății. Așadar, lumea este într-o continuă schimbare, pentru că totul înseamnă evoluție.
Dar înainte de a ajunge adolescenți suntem mai întâi copii. Se pare că întreaga noastră existență pornește de acolo. În mica copilărie se formează relațiile de atașament cu părinții sau cu cei care ne îngrijesc, aspect care fi determinant pentru adolescent și mai târziu, pentru adultul de mâine. Aceste relații de atașament dau naștere la modele de atașament, care vor determina reacțiile noastre în anumite situații și, ulterior, comportamentul global. De fapt, se activează un anume model în funcție de persoană și de situația care ne aduce aminte de trecut.
Există două tipuri principale de modele de atașament: cel securizant și cel nesecurizant. Modelul securizant se formează atunci când suntem văzuți, suntem alinați și ne simțim în siguranță, ca și copii. Dacă unul dintre aceste aspecte nu este îndeplinit, conduce la un model nesecurizat.
Există patru moduri principale în care ne formăm atașamentul față de părinți:
De asemenea, mai există, din păcate tot mai des întâlnit, atașamentul reactiv, situație în care, se pare că în mica copilărie, nu a existat o figură clară de care să ne putem atașa, deoarece părintele nu era disponibil emoțional. Astfel poate apărea o stare disfuncțională care va conduce la un comportament disfuncțional, numit tulburare de atașament reactiv, în care putem avea dificultăți în a gestiona emoțiile și a stabili relații sociale echilibrate.
Așadar, am expus aceste lucruri spre a-l înțelege mai bine pe adolescentul în formare.
Creierul este alcătuit dintr-o sumă de celule care comunică folosindu-se de substanțe chimice numite neurotransmițători. Dopamina este principalul neurotransmițător, despre care se știe că este cel responsabil de obținerea plăcerii. În adolescență se amplifică activitatea circuitelor neuronale care utilizează dopamina, fapt care îi determină pe adolescenți să caute noul și senzaționalul. De asemenea, s-a constatat faptul că nivelul de dopamină este mai scăzut la adolescenți, aspect ce implică nevoia permanentă de a căuta plăcere, de multe ori prin lucruri nepotrivite, uneori chiar periculoase.
Așadar, mintea adolescentului trece printr-o serie de transformări (D. Siegel):
!!!De reținut este faptul că adolescentul va căuta întotdeauna noutatea, acest lucru constând inclusiv în crearea de relații de prietenie noi, schimbătoare; impulsul emoțional este foarte puternic. Adolescența este cea mai creativă perioadă a vieții noastre dar, în același timp nu trebuie sa uităm că adolescentul se adaptează la diverse frustrari căutând modalități de a simți plăcere, unele dintre acestea putând chiar crea dependențe (astfel creierul secreta mai multa dopamină, ca să obțină plăcerea).
Dincolo de teorie, ce soluții există pentru a-i ajuta pe adolescenți să aibă reacții emoționale echilibrate?
Adolescentul are nevoia de a fi conectat cu părintele, de a fi văzut de către acesta. Adultul crește odată cu copilul. Astfel, acesta își dă seama cum a fost crescut.
Nevoile adolescentului sunt simple:
– să fie văzut
– să se simtă în siguranță
– să fie alinat, îmbrățișat când are nevoie
Tot în această perioadă se dezvoltă și Eul sexual. Fiecare adolescent resimte în mod diferit acest lucru. Uneori aceste trăiri pot fi inconfortabile. Schimbările hormonale și cerebrale din această perioadă conduc de multe ori la confuzii.
Părintele se poate simți dat la o parte deoarece adolescentul va relaționa mai mult cu semenii decât cu părinții sau cu membrii familiei. Cel mai important lucru pentru adolescenți este să simta ca suntem prezenți în viața lor. Prezența este o cale de a menține încrederea, a păstra relațiile puternice și o comunicare deschisă. Asta nu înseamnă să renunțăm la autoritatea parentală. Stilul de parentaj trebuie să fie ferm dar flexibil pentru ca, în același timp, adolescentul să simtă conectarea și comunicarea cu părinții săi.
Așadar, dragi părinți de adolescenți, rețineți:
Un adult echilibrat va acționa, un adult dezechilibrat va reacționa!
A acționa înseamnă a gândi, iar a reacționa înseamnă a intra în emoție.
Deci mingea este în terenul părintelui. Acesta trebuie să înțeleagă că nimeni nu se naște părinte, această ”meserie” nu se învață la școală și singurul lucru pe care putem să îl facem este să lucrăm cu noi pentru a ne echilibra proprii copii sau adolescenți. Dar pentru aceasta trebuie să fim în primul rând conștienți. Putem începe cu câteva întrebări pentru a ne cunoaște și a ne înțelege pe noi:
Cine sunt? Ce vreau? Ce mă face fericit?
Continuarea o vedeți în copilul sau adolescentul din propria casă. Nu vă faceți mari procese de conștiință: se pare că nu am fost învățați să ne uităm înăuntrul nostru, ci să privim mai mult în exterior. De aceea întotdeauna avem tendința de a considera că ceilalți sunt de vină pentru nereușitele noastre și nu noi! Și cum informația este inscripționată la nivel de genă, este un pic mai greu de schimbat. Dar nu imposibil!
Să CONȘTIENTIZĂM mai întâi că întradevăr Așchia nu sare departe de trunchi! Și să vedem în adolescenți ceea ce nu reușim să vedem în noi! Fără judecată și fără așteptări! Căci ne judecăm în primul rând pe noi și așteptările pe care le avem de la copii sunt, de fapt, așteptări de la noi!
În concluzie, noi contribuim la creșterea copiilor și adolescenților, iar acest fapt ne ajută pe noi înșine sa creștem, de multe ori fără să realizăm acest lucru, adică să fim CONȘTIENȚI!
Raluca Matiaș
Psiholog Clinician
Psihoterapeut