În primul rând, stabiliţi o rutină de servire a mesei: la ore fixe si intervale regulate, în fiecare zi la aceeași oră, de preferat 3 mese principale si 2 gustări. Este important ca în aceste momente să fie prezenți și membrii familiei alături de copil (nu doar copilul să fie hrănit de către un adult) astfel încât să-i poată privi şi imita pe ceilalţi.

La masă, copilul va sta pe scaunul lui, la masa din bucătărie/în spațiul dedicat servirii mesei, în absenţa distractorilor (TV, jucării) şi fără să îl mustraţi dacă mănâncă încet sau dacă face „murdărie”. Oferiţi-i copilului alimente care îi plac şi care pot fi luate cu lingura sau furculiţa, folosiţi un castonaş pentru a-l ajuta să ia hrana în lingură, puneţi porţii mici pe farfurie iar pentru început, direcţionaţi-i mâna.

Exprimaţi aprecieri verbale în timp ce mănâncă singur şi foloseşte lingura/furculiţa, ajutaţi-l să ia mâncarea cu tacâmurile şi lăudaţi-i succesul, menţinând o atitudine relaxată în timpul servirii mesei. Oferiţi-i mai multă atenţie atunci când mănâncă singur decât atunci când nu o face (de ex. lăudaţi orice încercare, oricât de  mică, de a mânca singur şi ignoraţi-l atunci când nu o face). Nu adresați aprecieri verbale pentru faptul că mestecă sau mănâncă tot – foamea este o nevoie fiziologică, nu un comportament pentru care avem nevoie de confirmare.

Dacă copilul așteaptă să fie hrănit deși are deprinderea de a se autoservi în timpul mesei îi puteţi transmite mesajul că „poate nu îţi este suficient de foame”, „când eşti pregătit, te pot ajuta” (tacâmurile vor sta în mânuţa lui şi dvs îi direcţionaţi mîna). La final, oferiţi-i feţe zâmbitoare sau diverse stickere cu personaje preferate ca recompensă pentru fiecare masă pe care a reușit să o finalizeze singur în întregime. Oferiți porţii mici din fiecare fel (ca să reuşească să termine singur şi să-l puteţi recompensa).

Evitaţi ameninţarea cu pedeapsa de orice fel şi, mai ales, cea în care „mama/tata se supără şi plânge” – este un mod ineficient de a-i transmite copilului consecinţa unui comportament şi, totodată, această formulare nu-l va ajuta să înţeleagă ce aşteptări aveţi de la el – consecinţele trebuie să fie naturale şi vizibile pentru copil (puteţi spune, mai degrabă: „mi-ar plăcea ca şi tu să poţi mânca singur ca să putem servi masa împreună/să pot mânca şi eu”).

Țineți cont de ritmul biologic de hrănire al copilului, de preferinţele lui şi de abilitatea de a se hrăni (nu toți copiii mănâncă la fel de mult, nu toți acceptă la fel de repede un nou aliment). Copiii mănâncă mai puţin atunci când părinţii sunt foarte insistenţi şi anxioşi şi acceptă mai greu alimentele noi atunci când sunt recompensaţi sau forţaţi să le mănânce.

 Pe lângă faptul că trebuie să ofere copilului o alimentaţie raţională, părintele trebuie să-i lase acestuia iniţiativa de a mânca şi să limiteze comportamentele negative din timpul meselor, permiţând, în acelaşi timp, copilului să decidă cât de mult mănâncă. 

Mediul structurat şi stabilirea de limite sunt esenţiale pentru acceptarea de către copil a alimentaţiei şi pentru învăţarea comportamentelor sociale asociate cu actul alimentaţiei.

 

Dr.Simona Drugă

Medic psihiatru copii și adolescenți