Încă din timpurile străvechi, jocul este o activitate desfășurată în orice perioadă a vieții, atât de copii, cât și de adulți, menită să aducă bucurie și relaxare. Odată cu trecerea timpului, societatea a căpătat noi interese, s-a axat pe noi priorități, punând un accent deosebit pe dezvoltarea tehnologiei, a strategiilor de învățare și a activităților didactice cât mai complexe și cât mai structurate. Timpul de joacă s-a redus considerabil, în unele situații fiind chiar absent, copiii fiind implicați în cât mai multe activități extrașcolare.

Cu toate acestea, ne întrebăm care este rolul jocului în dezvoltarea armonioasă a copilului? Ce este mai potrivit pentru copil, jocul sau activitățile didactice?

De-a lungul timpului, în desfășurarea activității mele de psiholog, am constatat că adulții pun mare accent pe activități precum scris, citit, stat la masă. Aceștia își doresc ca micuții să dobândească scrisul, cititul cât mai devreme, să facă fișe și activități la masă cât mai multe, să stea cuminți și fără jucării perioade lungi de timp, crezând că astfel copilul va fi mai pregătit pentru școala, se va descurca mai bine în situațiile de criză sau va deveni un adult de succes.

Deși fiecare activitate realizată de către copil are un rol benefic asupra dezvoltării acestuia, este important ca în perioada preșcolară să-i oferim copilului cât mai multă libertate și să-i creăm cât mai multe medii naturale de joacă și dezvoltare. Este dificil pentru copilul mic să rămână implicat în activități didactice specifice perioadei școlare. Un prim pas și cel mai importat pentru astfel de achiziții este dezvoltarea creierului. Copilul își dezvoltă intelectul și dobândește cele mai multe abilități prin intermediul jocului. Este important ca adultul să fie implicat și să participe la joc alături de copil. În acest mod copilul va descoperi mediul înconjurător, își va antrena imaginația și creativitatea, iar interacțiunea cu persoanele din jur îi va stimula dobândirea abilităților sociale. Jocul are un rol important în formarea identității copilului, întrucât acesta are posibilitatea de a exersa roluri sociale și de a-și dezvolta stima de sine.

Atât jocul liber, cât și cel de grup care implică interacțiunea cu alți copii sau membri ai familiei sunt necesare și la fel de benefice.

Jocul liber presupune o activitate aleasă și inițiată de către copil, într-un cadru care îi oferă siguranță, care îi satisface interesele. Astfel, copilul își creează propriile situații de joacă, propriile reguli, imită comportamente din societate prin care își însușește noțiunile de ”bine/rau”, ”corect/greșit”, ”urât/frumos”, învață să ia decizii și descoperă modalități prin care să le aplice. El își dezvoltă capacitatea de concentrare și transpune în imaginar propriile idei. În joc, copilul se poate confrunta cu probleme reale sau imaginare, fiind pus în situația de a găsi soluții la acestea. Cunoaște și învață procesul de rezolvare de probleme.

De asemenea, este important ca în timpul jocului copilul să fie supravegheat de către un adult pentru a observa maniera în care acesta se joacă. De multe ori, copilul mic are nevoie de ghidaj. Părintele se poate implica pentru a-i oferi copilului noi perspective de joc, poate aduce elemente sau obiecte noi pe care copilul nu le cunoaște și nu știe cum să le manevreze. Astfel, micuțul va învăța să devină mai flexibil în gândire, va experimenta lucrul în echipă, responsabilitatea și respectul față de celălalt. În cadrul jocului cu ceilalți, copilul este pus în situația de a face alegeri, de a împărți, de a-și aștepta rândul, de a observa reacțiile celorlați, astfel că acesta va dezvolta empatia și generozitatea.

Vacanțele, concediile, timpul liber al părinților sau chiar perioadele de criză, cum este aceasta în care ne aflăm, sunt cele mai potrivite pentru a uita de grădiniță, școală și de toate activitățile pe care acestea le implică sau activitățile prin care se urmărește performanța. Accentul pe joc și distracție este cel mai important. Dansul, cântatul și activitățile fizice prin care se produce descărcare de energie și amuzament, toate sunt activități ce trebuie să fie prezente în fiecare zi. Acestea aduc bucurie și relaxare și creează legături emoționale puternice între membrii familiei.

Chiar dacă, uneori, adultul este îngrijorat de faptul că lipsa activităților didactice și bine structurate va duce la o stagnare în dezvoltarea copilului, acest lucru nu se va întâmpla, deoarece orice tip de joc este un context de învățare pentru copil, din care acesta va extrage tot ce îi este necesar și benefic.

Nina Necula

Psihoterapeut

Furia este o emoție puternică pe care cu toții o cunoaștem. Nu de puține ori am folosit expresia  ”sunt furios/furioasă” sau a trebuit să facem față acceselor de furie ale copiilor noștri. Deși este o emoție cu care ne confruntăm la orice vârstă, aceasta este frecvent întâlnită în rândul copiilor mici. Furia se caracterizeză prin stări de revoltă puternică, țipete, plâns, aruncat de obiecte și comportamente agresive. Adesea, pentru adulți, aceste comportamente ale copiilor sunt ridicole si lipsite de sens, drept pentru care aceștia nu acordă o importanță deosebită acestor probleme. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont de faptul că, pentru copilul aflat în proces de dezvoltare cognitivă și emoțională, aceste accese de furie și consecințele lor pot avea un rol negativ în creșterea armonioasă a copilului. Este important să cunoaștem cauzele care stau la baza declanșării stărilor de furie, consecințele ce pot să apară în cazul în care ignorăm această problemă și să-l învățăm pe copil modalități prin care să gestioneze furia.

Cauzele furiei:

• Dezvoltarea insuficientă a limbajului expresiv, ceea ce duce la imposibilitatea copilului de a-și exprima nevoile fiziologice de bază (foame, sete, somn, etc).
• Nevoia de independență a copilului (alegerea hainelor, a jucariilor, activităților, precum și realizarea independentă a acestora)
• Ignorarea opiniilor copilului și interdicția de a lua decizii
• Refuzul de a renunța la anumite comportamente sau activități atunci când i se cere de către părinți
• Dorința de a obține imediat o recompensă
• Incapacitatea de a-și gestiona singur stările de frustrare
• Părinți critici și severi

Consecințele furiei:

• Furia este o emoție intensă care afectează sistemul nervos al copilului și poate avea consecințe asupra sănătății, precum: dureri de cap, dureri de burta, insomnie și coșmaruri.
• Agresivitate fizică și verbală, deoarece copilul nu-și poate gestiona singur stările de frustrare și poate distruge lucruri, obiecte, ba chiar poate să folosească cuvinte nepotrivite, să apeleze la comportamente autodistructive sau să lovească părinții/frații sau colegii.
• Respingerea și izolarea socială pot fi alte consecințe ale furiei, întrucât din cauza comportamentelor agresive, copilul nu mai primește atenție, nu mai este integrat in activitățile și jocurile celorlalți copii, toți îl evită și il ignoră
• Scade încrederea în sine și se intensifică dorința de răzbunare
• Copilul se află în incapacitatea de a fi atent la cerințe și de a respecta regulile

Adesea părinții nu acordă o atenție deosebită copilului și nici asupra a ceea ce dorește copilul să transmită prin intermediul unei crize de furie, astfel că aceștia își pierd răbdarea, devin nervoși, se ceartă cu copilul și comunicarea devine ineficientă. În aceste situații este necesar ca părintele să rămână calm, să asculte cu răbdare copilul și să găsească corect cauza declanșării furiei. Înțelegerea acesteia este necesară pentru a putea găsi metoda potrivită de gestionare a crizei. Atunci când nu căutăm ce se află în spatele furiei, nu putem să alegem o metodă potrivită de rezolvare a problemei, nimic nu va funcționa, iar nivelul frustrării va crește considerabil, atât la copil, cât și la adult.

De asemenea, putem să-l învățăm pe copil modalități prin care acesta să facă față de unul singur emoțiilor puternice pe care le simte. Un prim pas în acest sens ar fi să vorbim cu copilul despre toate emoțiile, să învățăm împreună cu acesta să le recunoască și să le exprime. Conștientizarea și exprimarea emoțiilor duc la o capacitate de auto-control mai ridicată, la dezvoltarea simțului responsabilității și rezolvarea conflictelor într-o manieră pozitivă. Copilul poate învăța tehnici de relaxare pentru a le pune în practică atunci când simte că îl cuprind emoții puternice sau acesta poate învăța să facă activități care îi cresc buna dispoziție și îl relaxează, precum: să asculte muzică și să danseze, să citească o poveste preferată, să deseneze, să facă sport, să facă ordine în cameră sau să vorbească cu cineva din familie.

Furia este o emoție normală, pe care orice persoană o poate simți, tocmai de aceea este în regulă atunci când copilul se confruntă cu aceasta. Poate fi considerată o problemă atunci când devine tot mai frecventă și copilul nu reușește să o gestioneze. În această situație, este necesar să acționăm pentru a evita apariția de consecințe psihologice și emoționale negative.

Nina Necula

Psihoterapeut

Autismul este o tulburare tot mai frecvent întâlnită în rândul copiilor. Atât pentru aceștia, cât și pentru familiile lor, lumea externă este o adevărată provocare. De cele mai multe ori, copiii diagnosticați cu autism se confruntă și cu diverse tulburări senzoriale, care le afectează și le încetinesc ritmul de dezvoltare. Adesea, părinții observă că micuțul refuză diverse alimente și devin furioși sau supărați pe proprii copii. Însă, un lucru important de reținut este faptul că acești copii pot avea o sensibilitate în ceea ce privește gustul, mirosul, textura alimentelor, motiv pentru care ei devin selectivi și acceptă doar două, trei alimente cu care sunt obișnuiți.

În aceste situații, procesul care dă cele mai bune rezultate și prin care putem să îi învățăm pe copii să accepte și alte alimente este desensibilizarea alimentară. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont de faptul că este un proces minuțios care presupune parcurgerea mai multor pași și respectarea unui set de reguli, pași ce vor fi prezentați în continuare.

Prima întrebare pe care și-o pun parinții atunci când aleg să înceapă programul de desensibilizare alimentară este: ” Ce aliment îi dau copilului să mănânce?”

1. În primul rând trebuie să analizăm care sunt alimentele pe care copilul le mănâncă și să vedem din ce categorie fac parte. Cu toții știm că pentru o dezvoltare fizică și psihică sănătoasă este necesar să consumăm alimente din fiecare grupă alimentară. Prin urmare, vom alege alimentul nou în funcție de acest criteriu.
2. Este important să aveți un program bine structurat. Masa trebuie luată de fiecare dată în bucătărie alături de ceilalți membri ai familiei și fără prezența altor distractori precum: TV, tabletă, telefon, jucării.
3. Pregătiți cantități mici din alimentul nou pe care doriți să-l mănânce copilul și o recompensă, un aliment care îi place foarte mult.
4. Prezentați-i copilului ceea ce urmează să se întâmple și alimentul nou pe care va trebui să-l mănânce. Mâncați împreună cu copilul astfel încât acesta să vă imite. Copilul va primi alimentul recompensă, doar în cazul în care va gusta din alimentul nou.
5. Atunci când copilul refuză alimentul nou introdus, nu-l forțați si nu-i vorbiți urât copilului. Acest lucru îl va face să devină mult mai reticent.
6. Rămâneți optimist și perseverent. Nu vă descurajați dacă copilul refuză alimentul sau devine frustrat și protestează. Amintiți-vă că este prima zi și este normal să se întâmple acest lucru.
7. Începeți procesul cu pași mici. În timpul mesei lăsați alimentul nou la vedere, îl puteți ruga pe copil mai întâi să atingă alimentul, apoi să îl miroasă, să ducă la gură, să îl atingă cu buzele, limba. Urmați acești pași cu multă răbdare până când reușiți să atingeți obiectivul dorit. Lăudați și felicitați copilul pentru fiecare reușită, acesta va deveni mai încrezător și mai curios în ceea ce privește alimentul nou.
8. Pe măsură ce copilul acceptă alimentul nou, creșteți cantitatea și prezentați-i alimentul în diverse forme.
9. Rămâneți la alimentul nou până când copilul generalizează forma în care este prezentat alimentul, modul de preparare, persoana în prezența căreia îl consumă.
10. Procesul se consideră încheiat în momentul în care copilul mănăncă alimentul pe care anterior îl refuza. Doar în acest moment puteți alege un nou aliment pentru copil.

Procesul de desensibilizare alimentară se poate întinde pe o perioadă lungă de timp, de la câteva zile, la câteva luni. Aceasta înseamă multă răbdare și motivație. Adesea, părinții simt că nu fac față situațiilor și au tentința de a abandona, iar renunțarea la program duce la întărirea comportamentului indezirabil al copilului și refuzul vehement al acestuia de a încerca alimente noi. În aceste situații cel mai bine este să consultați un specialist care vă poate îndruma.

Nina Necula

Psihoterapeut

Tulburarea de Spectru Autist, tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție, tulburările comportamentale, precum și tulburările pervazive de dezvoltare sunt considerate a fi cele mai severe probleme psihiatrice în rândul copiilor. Potrivit DSM-IV (APA, 2000) TSA apare înainte de vârsta de trei ani și implică prezența unor deficite sau comportamente disfuncționale atât la nivel cognitiv și de limbaj, cât și la nivel de autoservire, motricitate și socializare. În ceea ce privește recuperea, copiii diagnosticați cu TSA au nevoie de un program constant și bine structurat care trebuie urmat zi de zi. Este vorba despre un proces de lungă durată, uneori care se desfășoară chiar și pe parcursul întregii vieți, obiectivele principale fiind dobândirea unui număr cât mai mare de comportamente funcționale, cât și achizițiile la nivel cognitiv.

Dar ce ne facem atunci când râmânem în casă pentru o perioadă lungă de timp și copilul refuză să facă aceleași activități cu care este obișnuit?

Perioada de izolare poate fi o provocare atât pentru adultul care urmărește respectarea programului de intervenție al copilului, cât și pentru copilul care are nevoie de noi activități care să-i capteze interesul. Este necesar ca adultul să găsească o serie de activități plăcute prin care copilul să fie stimulat. Ne putem aminti de copilarie și de bucuria jocurile cu care am crescut. Ii putem învăța și pe copii cele mai distractive jocuri învățate de la bunici, pe care copiii din prezent nu le cunosc și nu le învață nici la gradiniță, nici la școală.

Șotronul, jocul de-a v-ați ascunselea, baba oarba sunt câteva dintre jocurile copilariei ce pot fi jucate în casă împreună cu copiii. Aceste jocuri vor fi distractive pentru copii, dar în același timp pot stimula capacitatea de concentrare, orientarea în spațiu, respectarea regulilor și toleranța la frustrare.

Gimnastica este o altă activitate benefică atât pentru adulți, cât și pentru copii. În cadrul acestei activități putem lucra programele de imitație grosieră și astfel este stimulată capacitatea de concentrare și atenție a copilului, întrucât acesta trebuie să urmăreasca mișcarile și indicațiile adultului. Această activitate va fi mult mai distractivă pentru copilul cu TSA, pe măsură ce sunt implicați toți membrii familiei: mama, tata, frații, surorile. Copilul va fi interesat să participe și să realizeze exercițiile. Este important ca mișcările și instrucțiile să fie realizate într-o manieră simplă și pe înțelesul tuturor, astfel încât să nu apară frustrarea și activitatea să rămână una plăcută și de interes pentru toți participanții.

Activitățile senzoriale sunt printre cele mai preferate de către copii. Gătitul este o activitate ce le trezește interesul, mai ales în condițiile în care aceștia nu au acces de prea multe ori la astfel de activități. În perioada de izolare când copilul nu mai este interesat de jucării și lecții, îl puteți implica în activitățile din bucătarie: spălatul fructelor, aranjatul tacâmurilor, prepararea de prăjituri/dulciuri, mutarea macaroanelor, a boabelor de fasole, de orez dintr-un castron în altul. În cadrul acestor activități copilul poate să atingă diverse texturi, să miroase esențe, să guste din ingrediente, toate acestea având un rol benefic în dezvoltarea creativității și a motricității fine, dar și în dezvoltarea sistemului nervos al copilului.

În cazul copiilor verbali putem alege jocuri care implică narare, povestire, descriere de imagini, idei, emoții, toate pentru dezvoltarea limbajului expresiv. Alegeți împreună cu copilul o poveste preferată, apoi decupati personajele din poveste sau chiar vă puteți deghiza, fiecare membru al familiei alegându-și un personaj. Prin intermediul unui rol jucat copilul dezvoltă limbajul, atenția, empatia față de celelalte persoane, învață să pună întrebări și să comunice funcțional.

Alte jocuri ce pot fi făcute în casă:

”Ghicește obiectul” – puneți mai multe obiecte într-o cutie, legați copilul la ochi cu o eșarfa și rugați-l să pipăie un obiect câteva secunde până ghicește obiectul.

”Cautătorul de comori” – ascundeți în casă diverse obiecte, apoi rugați copilul să le găsească. Pentru un grad mai mare de dificultate este suficient doar să descrieți obiectul pe care trebuie să-l găsească, fără să-l numiți. Recompensați copilul pentru fiecare obiect găsit.

”Poștasul” – confecționați împreună cu copilul o geantă de poștaș, apoi faceți scrisori, felicitări, mesaje pentru membrii familiei sau rude pe care copilul trebuie să le distribuie.

”Ghicește la ce mă gândesc” – alegeți obiecte, animale, vehicule pe care să le descrieți. Dacă copilul nu reușește să ghicească îi puteți oferi mai multe sugestii.

Toate aceste activități menționate pot fi realizate cu copii de toate vârstele. Cu toate acestea, trebuie să avem în vedere nivelul de dezvoltare al fiecărui copil, dar și gradul de dificultate al activității. Este foarte important ca aceste jocuri să fie adaptate, astfel încât să menținem interesul copilului.

Nina Necula

Psiholog clinician

Psihoterapeut