Furia este o emoție puternică pe care cu toții o cunoaștem. Nu de puține ori am folosit expresia  ”sunt furios/furioasă” sau a trebuit să facem față acceselor de furie ale copiilor noștri. Deși este o emoție cu care ne confruntăm la orice vârstă, aceasta este frecvent întâlnită în rândul copiilor mici. Furia se caracterizeză prin stări de revoltă puternică, țipete, plâns, aruncat de obiecte și comportamente agresive. Adesea, pentru adulți, aceste comportamente ale copiilor sunt ridicole si lipsite de sens, drept pentru care aceștia nu acordă o importanță deosebită acestor probleme. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont de faptul că, pentru copilul aflat în proces de dezvoltare cognitivă și emoțională, aceste accese de furie și consecințele lor pot avea un rol negativ în creșterea armonioasă a copilului. Este important să cunoaștem cauzele care stau la baza declanșării stărilor de furie, consecințele ce pot să apară în cazul în care ignorăm această problemă și să-l învățăm pe copil modalități prin care să gestioneze furia.

Cauzele furiei:

• Dezvoltarea insuficientă a limbajului expresiv, ceea ce duce la imposibilitatea copilului de a-și exprima nevoile fiziologice de bază (foame, sete, somn, etc).
• Nevoia de independență a copilului (alegerea hainelor, a jucariilor, activităților, precum și realizarea independentă a acestora)
• Ignorarea opiniilor copilului și interdicția de a lua decizii
• Refuzul de a renunța la anumite comportamente sau activități atunci când i se cere de către părinți
• Dorința de a obține imediat o recompensă
• Incapacitatea de a-și gestiona singur stările de frustrare
• Părinți critici și severi

 

Consecințele furiei:

• Furia este o emoție intensă care afectează sistemul nervos al copilului și poate avea consecințe asupra sănătății, precum: dureri de cap, dureri de burta, insomnie și coșmaruri.
• Agresivitate fizică și verbală, deoarece copilul nu-și poate gestiona singur stările de frustrare și poate distruge lucruri, obiecte, ba chiar poate să folosească cuvinte nepotrivite, să apeleze la comportamente autodistructive sau să lovească părinții/frații sau colegii.
• Respingerea și izolarea socială pot fi alte consecințe ale furiei, întrucât din cauza comportamentelor agresive, copilul nu mai primește atenție, nu mai este integrat in activitățile și jocurile celorlalți copii, toți îl evită și il ignoră
• Scade încrederea în sine și se intensifică dorința de răzbunare
• Copilul se află în incapacitatea de a fi atent la cerințe și de a respecta regulile

Adesea părinții nu acordă o atenție deosebită copilului și nici asupra a ceea ce dorește copilul să transmită prin intermediul unei crize de furie, astfel că aceștia își pierd răbdarea, devin nervoși, se ceartă cu copilul și comunicarea devine ineficientă. În aceste situații este necesar ca părintele să rămână calm, să asculte cu răbdare copilul și să găsească corect cauza declanșării furiei. Înțelegerea acesteia este necesară pentru a putea găsi metoda potrivită de gestionare a crizei. Atunci când nu căutăm ce se află în spatele furiei, nu putem să alegem o metodă potrivită de rezolvare a problemei, nimic nu va funcționa, iar nivelul frustrării va crește considerabil, atât la copil, cât și la adult.

De asemenea, putem să-l învățăm pe copil modalități prin care acesta să facă față de unul singur emoțiilor puternice pe care le simte. Un prim pas în acest sens ar fi să vorbim cu copilul despre toate emoțiile, să învățăm împreună cu acesta să le recunoască și să le exprime. Conștientizarea și exprimarea emoțiilor duc la o capacitate de auto-control mai ridicată, la dezvoltarea simțului responsabilității și rezolvarea conflictelor într-o manieră pozitivă. Copilul poate învăța tehnici de relaxare pentru a le pune în practică atunci când simte că îl cuprind emoții puternice sau acesta poate învăța să facă activități care îi cresc buna dispoziție și îl relaxează, precum: să asculte muzică și să danseze, să citească o poveste preferată, să deseneze, să facă sport, să facă ordine în cameră sau să vorbească cu cineva din familie.

Furia este o emoție normală, pe care orice persoană o poate simți, tocmai de aceea este în regulă atunci când copilul se confruntă cu aceasta. Poate fi considerată o problemă atunci când devine tot mai frecventă și copilul nu reușește să o gestioneze. În această situație, este necesar să acționăm pentru a evita apariția de consecințe psihologice și emoționale negative.

 

Nina Necula

Psihoterapeut