Cum devin copiii agresivi?

Desi de cele mai multe ori cand se vorbeste despre agresivitate, se are in vedere in principal agresivitatea fizica, comportamentul agresiv poate imbraca cele mai diverse forme, de la simple „accese de furie” pana la acte de violenta extrema, distructiva. La copil si adolescent intalnim frecvent agresivitate fizica, agresivitate verbala, crize de furie si comportament opozitionist/sfidator/provocator.

Exista copii genetic vulnerabili (exista mecanisme biochimice determinate de gene specifice, care stau la baza agresivitatii si violentei), copii care prezinta din nastere anumite particularitati temperamentale: sunt impulsivi, opozitionisti, noncomplianti la reguli, tolereaza greu frustrarea (de ex. cand li se refuza ceva, se supara usor si plang/tipa), sunt adesea etichetati de catre parinti ca fiind „incapatanati, obraznici, neastamparati, nervosi, dificil de disciplinat”. De multe ori, adultii considera expresia unei „personalitati puternice” faptul ca un copil de 2-3 ani loveste, zgarie, impinge alti copii, bate din picior, tipa cand este certat sau i se formuleaza o interdictie. In timp insa, daca aceste comportamente devin frecvente si intense, copilul cu aceste caracteristici temperamentale si comportamentale ajunge sa fie respins, criticat, pedepsit, iar atmosfera in familie se poate modifica, parintii devenind extrem de intoleranti si, la randul lor agresivi, fizic si verbal. Astfel, apare un cerc vicios, copilul, care se simte lipsit de caldura afectiva, devine si mai dificil de stapanit iar functionarea lui sociala va fi si mai defectuoasa.

Pe de alta parte, unii copii pot dobandi o structura comportamentala agresiva in urma unor experiente dureroase de viata. Exista factori de mediu care pot favoriza aparitia agresivitatii si cresc riscul aparitiei tulburarilor de comportament disruptiv: nivelul socioeconomic si educational scazut al familiei, carentele afective, stilul educational parental excesiv de autoritar, cu pedepse exagerate, dure, disproportionate sau, la polul opus permisivitatea exagerata, reguli neclare (parinti prea permisivi, care nu stabilesc consecinte pentru comportamentele inadecvate ale copilului, se contrazic pe tema educatiei in fata copilului) parintii care chiar incurajeaza copilul sa riposteze agresiv (factori culturali – tati care considera ca a fi „barbat” inseamna sa-ti arati forta fizica, de ex., un tatic a venit la consultatie cu fiul sau pentru ca acesta este prea „moale”, vine acasa si se plange „ca o fata” pentru ca a fost batut de colegi dar el nu loveste; tatal spune ca ar prefera sa fie el cel chemat la scoala pentru reclamatii legate de agresivitatea fiului sau, decat sa fie in rolul victimei – „barbatii adevarati nu plang”), relatiile familiale tensionate, cu conflicte violente intre membrii familiei, exprimate zgomotos, intens, atunci cand unul dintre parinti are o tulburare de personalitate antisociala, este dependent de alcool, droguri, prezinta o afectiune psihica de ex. schizofrenie.

Conform unor studii exista in prezent de trei ori mai multi copii cu probleme emotionale si comportamentale decat in urma cu 20 de ani. Cresterea se datoreaza mai multor factori: a crescut numarul de cazuri de copii care prezinta tulburari de comportament asociate cu impulsivitatea – ADHD, tulburarea de conduita; expunerea copiilor la violenta este mult mai ridicata decat in trecut (jocurile video, filmele, desenele animate prezinta mult mai multe scene de violenta decat in trecut); a crescut numarul de copii care cresc in familii monoparentale, cu nivel socioeconomic scazut (copiii din familii cu venituri mici sunt de 2 ori mai predispusi la a avea probleme comportamentale).

 

Baieti vs fete

Exista studii care sugereaza ca nivelul crescut de testosteron ar putea juca un rol in transmiterea genetica a impulsurilor agresive.

Diferentele intre sexe sunt semnificative, in unele studii (APA, 2000) se arata ca baietii sunt de 7 -8 ori mai responsabili de acte antisociale decat fetele, iar violenta, in special cea fizica, este mult mai frecventa la baieti. In acelasi timp, fetele prezinta mai frecvent agresivitate verbala si ii depasesc pe baieti in ceea ce priveste violenta relationala (excluderea unei anumite persoane din cercul de prieteni, barfa).

 

Expunerea la desene sau jocuri video agresive il poate invata pe copil sa devina agresiv?

De la primul click pe telecomanda, copiii sunt expusi la cele mai variate forme de violenta: desene animate, stiri, violenta politica, jocuri video, filme, toate prezinta, uneori chiar sub un unghi atragator sau pozitiv manifestari sociale care par sa se generalizeze si sa fie chiar acceptate in unele contexte culturale.

Copiii pot deveni, astfel, victimele curentului de informatie prost inteleasa, pot prelua gesturi si modele de atitudine care pot lua forma agresivitatii si violentei, de la varste din ce in ce mai fragede, contribuind la dezvoltarea problemelor de comportament.

Exista chiar si o explicatie biologica: creierul expus intensiv la exemple de violenta (cum ar fi, la jocuri video violente) devine mai putin responsiv la actele agresive iar acest raspuns diminuat al creierului este un factor favorizant al cresterii agresivitatii.

 

Cand ne ingrijoram?

Nu exista copii rai si copii buni. Exista doar copii, dintre care unii au un temperament mai dificil, mai greu de disciplinat, exprima mai multe emotii negative si adesea intra in conflict cu ceilalti iar altii sunt mai echilibrati, mai complianti, mai putin impulsivi, mai capabili de auto-reglare emotionala.

Este important sa retinem ca ei nu vor sa fie „rai”. Astfel de copii nu sunt fericiti, ei incearca, desi fara succes, sa se descurce cu problemele vietii, nu sunt „agresivi”, ci au doar, la un moment dat, un comportament agresiv. Ei trebuie ajutati sa-si insuseasca un mod adecvat, acceptat social, de a trai in aceasta lume – care inseamna, de fapt, a invata auto-disciplina, responsabilitatea, inteligenta sociala si emotionala.

Uneori, agresivitatea copilului este un mesaj adresat celor ce-l inconjoara (si un copil trist, speriat, abuzat, neglijat, poate fi agresiv). Prin intermediul ei, copilul poate incerca sa se apere de critici, de respingere, de ignoranta, de singuratate, de neputinta, de pedeapsa, de batjocura.

Pana la un punct, agresivitatea face parte din comportamentul normal al copilului iar la varste mici ii permite acestuia sa se afirme, sa se defineasca pe sine si sa se impuna (de ex., criza de opozitie fiziologica – perioada lui „ba da-ba nu”, intre 3-5 ani). Atunci cand comportamentul copilului devine excesiv de opozant, greu de stapanit, dominat de irascibilitate  si cand agresivitatea, fie ea verbala/fizica, devine modul de raspuns cvasipermanent la minima frustrare, inseamna ca tiparele „normalitatii” sunt mult depasite.

Odata cu varsta, copiii invata sa devina empatici, sa-si controleze emotiile si frustrarile si, in consecinta sa respecte normele sociale adecvate varstei. Astfel, agresivitatea fizica este frecventa la varsta prescolaritatii si scade catre pubertate si adolescenta. La copiii vulnerabili, insa, studiile care i-au urmarit de la varsta prescolara pana la varsta adolescentei, au aratat ca aproape jumatate dintre cei care sunt obraznici, neascultatori, impulsivi si au o capacitate scazuta de autocontrol, devin delincventi la varsta adolescentei (cu un maxim intre 13-15 ani) si au cel mai mare risc ca, in final, sa comita delicte violente.

Copiii cu un grad scazut de inhibitie comportamentala sunt respinsi de catre colegii lor, sunt incapabili sa-si faca usor prieteni si inregistreaza esecuri scolare. Ei se asociaza cu alti copii cu comportament asemanator si sfideaza legea si ordinea; exista un risc de 5 ori mai mare pentru ei sa ajunga, spre adolescenta sau chiar la varsta adulta, delincventi, vagabonzi, consumatori de alcool sau de droguri. Studii recente au aratat ca un IQ crescut poate fi un factor protectiv impotriva comportamentului delicvent de mai tarziu.

 

Exista diferente intre manifestarile de agresivitate din familie vs cele din colectivitate?

Pot exista copii care devin agresivi odata cu intrarea in colectivitate si cel mai frecvent, in clasele primare, posibil ca adaptare la un context de violenta „culturala”: de ex., bataia intre baieti in recreatie este considerata un lucru firesc in unele scoli sau, un copil „cuminte” poate riposta agresiv la umilinta si batjocura colegilor sau chiar a profesorilor.

Reactia copiilor la experientele pe care le traiesc zi de zi este dependenta de modul in care acestia percep situatiile cu care se confrunta si la care sunt expusi: copiii care primesc din familie un model agresiv de a reactiona la furie/nemultumire, actele de violenta (de cele mai multe ori pedepse corporale) ale parintilor asupra copiilor, predispun la dezvoltarea unor asemenea comportamente. Comportamentul agresiv nu se dezvolta peste noapte, el este invatat si mentinut la fel ca si toate celelalte comportamente si este influentat de factorii genetici si familiali.

 

Ce poti face, ca parinte, pentru a gestiona comportamentul agresiv al copilului? Cum sa faci sa nu devii tu insuti agresiv?

• Ofera-i copilului exemplul personal prin reactii adecvate la furie/frustrare
• Identifica corect cauza furiei, momentele in care apar comportamentele problematice (cand este obosit, cand i se refuza ceva, cand este nevoit sa imparta o jucarie cu un alt copil etc.) si acorda-i sprijin si indrumare consecventa pentru dobandirea controlului emotional
• Lauda-l atunci cand are reactii adecvate in situatii frustrante
• La copiii mici, cu crize de furie, incearca initial excluderea, time-out-ul pana ce copilul se linisteste („Imi pare rau ca esti suparat, astept sa te linistesti si apoi putem discuta despre ce anume te face sa te simti astfel”)
• Aplica consecinte logice si naturale pentru comportamentele inadecvate
• Pentru un copil cu temperament dificil, opozitionist, consecintele pozitive trebuie sa fie cu mult mai frecvente decat cele negative – adultii trebuie sa observe in primul rand si inainte de toate aspectele „pozitive” ale copilului si sa adreseze remarci pozitive frecvente la adresa acestora
• Incearca sa-ti pastrezi calmul – amenintarile, tonul ridicat, ridiculizarea, etichetarea nu vor face decat sa creasca opozitia
• Discuta cu copilul despre comportamentele agresive, despre greseli sau certuri si ajuta-l sa gaseasca alternative de reactie in situatii care ii provoaca furia
• Bataia, cearta, critica sunt cele mai ineficiente mijloace de descurajare a comportamentelor indezirabile ale copilului. In schimb, disciplinarea pozitiva, cu tact si rabdare, fara panica si exagerari, observarea cauzelor care determina aceste comportamente si gasirea, impreuna cu copilul, de modalitati alternative de a se comporta si a reactiona in diverse situatii, pot preveni perpetuarea crizelor de furie si transformarea lor in reactii agresive severe la adolescenta.

 

Cum ii protejam pe copii de efectele negative ale limbajului nepotrivit la care sunt expusi in situatii cotidiene (certuri in familie, comportamente violente pe strada, in colectivitate)?

Agresivitatea verbala este forma de agresivitate la care copilul este cel mai frecvent expus, in toate mediile sale de viata. Certurile in familie, cuvintele grele pe care adultii si le adreseaza, il pot invata pe copil ca acesta este unul dintre cele mai la indemana mijloace prin care isi pot exprima sentimentele de furie/frustrare/nemultumire. In acelasi timp, copilul crescut intr-o atmosfera conflictuala ajunge sa simta neputinta, vinovatie, tristete, teama si sa dezvolte, in timp, tulburari emotionale si de comportament care ii vor perturba pe termen lung functionarea familiala, sociala si educationala.

Ii putem proteja pe copii de efectele negative ale acestor forme de agresivitate mentinand un climat familial armonios, lipsit de tensiuni si conflicte, discutand despre felul in care se simt oamenii in diverse situatii si care sunt modalitatile cele mai potrivite de a ne comporta cand experimentam anumite stari emotionale, sprijinindu-i sa-si dezvolte relatii de prietenie cu copii de aceeasi varsta, valorizand comportamentele pro-sociale si limbajul adecvat.

 

Dr Simona Druga
Medic psihiatru copii si adolescenti