Nu de puţine ori, în serviciile de pediatrie se întâlnesc cazuri în care  copiii  reclamă diverse acuze şi care, în urma examinării clinice şi paraclinice, se constată că nu  au nici un suport organic clar, care ar putea explica simptomatologia. De multe ori ei sunt externaţi cu un diagnostic „umbrelă” : „tulburări neurovegetative la pubertate sau adolescenţă”, uneori cu indicaţia unui consult psihiatric.

Aceşti copii acuză de obicei: cefalee, fatigabilitate, dureri musculare, dureri abdominale sau tulburări de vedere. Toate aceste acuze sunt condiţionate psihogen (apar ca răspuns direct şi imediat  la  situaţii conflictuale, frustrante sau psihotraumatizante), au caracter atipic, depind de prezenţa anturajului (apar şi se desfăşoară numai în prezenţa altor persoane implicate afectiv) şi pot fi influenţate prin persuasiune sau prin atitudinea anturajului (pot fi amplificate, atenuate, modificate, făcute să dispară sau  reproduse  prin sugestie).

Cele mai frecvente manifestări somatoforme la copil sunt durerea abdominală recurentă  şi disfuncţia corzilor vocale.

            Disfuncţia corzilor vocale   se datorează spasmului corzilor vocale, care induce îngustarea glotei, determinând simptome care mimează astmul acut. În unele cazuri există chiar un istoric de astm dar în prezent, copilul nu are simptome nocturne, localizarea wheezing-ului este în toracele superior şi gât,  valorile  gazelor  sangvine sunt normale iar laringoscopic nu există nici o modificare care să explice comportamentul. Aceste manifestări sperie familia, care solicită numeroase consulturi de specialitate şi investigaţii,  unele chiar invadante, iar copilul, în ciuda tuturor eforturilor, continuă să prezinte „crize de sufocare”. Consultul psihiatric va evidenţia trauma şi mecanismul de întreţinere al simptomatologiei.

Durerea abdominală recurentă apare în jurul vârstei de 5-6 ani la copii şi poate fi diferenţiată de durerea organică prin confirmarea etiologiei psihogene, amplificarea psihogenă (reacţie exagerată la durere), beneficiul secundar (absenteism şcolar, hiperprotecţie parentală), răspunsul pozitiv la placebo sau la persuasiune, amplificarea în prezenţa anturajului.

În stabilirea diagnosticului pozitiv se vor efectua investigaţii pentru a elimina etiologia: toxică, infecţioasă, parazitară, inflamatorie, traumatică, tumorală a simptomelor digestive, senzitive şi neurologice (probe hematologice, urinare, digestive, EEG, CT, examen ORL şi oftalmologic).

Obiectivele terapeutice principale vizează psihotrauma ca factor etiologic principal. Astfel, în prim plan se află intervenţia psihoterapeutică individualizată, urmată de consilierea familiei pentru oferirea suportului afectiv.Tratamentul farmacologic cu doze mici de antidepresive sau anxiolitice va fi adaptat în funcţie de severitatea tulburărilor.

Dr Claudia Chivu

Psihiatru