Tulburarea specifică de dezvoltare a limbajului expresiv

Copiii cu această tulburare prezintă un vocabular redus în raport cu vârsta şi nivelul de dezvoltare, dificultăţi de comunicare prin intermediul cuvintelor, au o incapacitate de exprimare prin cuvinte care variază de la imposibilitatea  totală  de  pronunţie a unui cuvânt până la pronunţia de cuvinte sau sunete izolate, propoziţii scurte şi incomplete. Comunicarea non-verbală se situează la nivelul corespunzător vârstei şi, de asemenea, nu sunt prezente afectări neurologice.

Părinţii spun despre copilul lor că „ştie tot, înţelege tot, dar nu vorbeşte la fel de mult ca alţi copii de vârsta lui”. Puţini dintre aceşti copii au un nivel intelectual scăzut, ei prezintă doar un ritm mai lent de dobândire a abilităţilor de exprimare verbală pe fondul unui pattern normal de dezvoltare.

Adesea, aceşti copii pot prezenta şi alte tipuri de tulburări de învăţare: de achiziţie a scrisului şi cititului şi tulburări de dezvoltare a coordonării motorii dar acestea devin evidente, mai frecvent, odată cu intrarea în colectivitate.

Dacă nu se intervine în mod adecvat şi de la vârste cât mai mici pentru stimularea limbajului, copiii pot dezvolta ulterior şi alte tipuri de tulburări: tulburări de opoziţie, tulburări anxioase şi/sau depresive.

Tulburarea specifică de dezvoltare a limbajului receptiv

Forma izolată, numai de afectare a limbajului receptiv, există la un număr foarte mic de  copii deoarece, datorită incapacităţii de înţelegere a limbajului vorbit este afectată şi exprimarea verbală. Astfel, cel mai frecvent este formulat diagnosticul de tulburare mixtă de dezvoltare a  limbajului receptiv şi expresiv, cu specificaţia predominant receptiv (sau expresiv).

Copiii cu această tulburare prezintă un vocabular sărac, o capacitate scăzută de înţelegere a limbajului vorbit de către cei din jur, nu înţeleg sensul explicaţiilor sau al întrebărilor, nu înţeleg sensul cuvintelor, al prepoziţiilor (în, pe, sub), devin confuzi atunci când li se dau doar instrucţiuni verbale, neînsoţite de gesturi, au dificultăţi în a-şi însuşi sau a se raporta la noţiuni legate de spaţialitate sau temporalitate (momentele zilei, lunile anului, anotimpurile etc.).

Părinţii se plâng adesea că „pare că nu este atent la ceea ce-i spun, vorbeşte şi răspunde fără sens şi fără legătură cu ceea ce-l întreb, parcă vorbesc cu el pe altă limbă, dacă îi vorbesc când este cu spatele la mine, nu înţelege ce-i cer”. Frecvent, această incapacitate de înţelegere a cuvintelor este confundată cu lipsa de atenţie, cu opoziţionismul sau cu deficitul cognitiv deşi copiii au un nivel normal al inteligenţei şi al comunicării non-verbale.

 Tulburarea specifică de dezvoltare a vorbirii articulate (tulburare fonologică)

Copiii prezintă dificultăţi în pronunţia cuvintelor sau a unor anumite sunete, erori în producerea, utilizarea sau organizarea sunetelor, cum ar fi, substituiri ale unui sunet cu altul (utilizează sunetul „t” în loc de sunetul „k”, „l” în loc de „r”) sau omisiuni de sunete, cum ar fi consoanele finale.

Aceste dificultăţi fonologice nu se datorează unei tulburări neurologice sau senzoriale dovedite ci, mai degrabă, pot apărea prin mişcări inadecvate ale musculaturii articulatorii (poziţionarea incorectă a zonei velo-palatine, nazalizarea sunetului, prin contractura anormală a laringelui, în timpul pronunţiei).

Pentru toate aceste tulburări, se recomandă o evaluare complexă neuropsihiatrică şi psihologică, cunoaşterea mediului de viaţă al copilului şi a relaţiilor intrafamiliale pentru a se exclude eventuale cauze în care tulburarea de limbaj este doar un simptom (tulburări de spectru autist – de multe ori, întârzierea în dezvoltarea limbajului poate fi un semnal de alarmă care determină diagnosticul precoce de autism, tulburări din sfera ORL, afecţiuni neurologice). Tratamentul eficient combină terapia logopedică cu tratamentul neurotrofic pentru  stimularea abilităţilor de limbaj (în cazul întârzierii în dezvoltarea limbajului expresiv şi/sau receptiv) şi cu consilierea familiei, a cărei implicare în procesul terapeutic, constituie elementul cheie pentru o evoluţie pozitivă.

Dr. Simona Drugă

Psihiatru copii şi adolescenţi