Va rugam sa asteptati...



785f069defd1f58b9b3faf9f51c546f4.jpg
06/Jun/2019

Ce este temperamentul si care este locul sau in structura psihologica a individului?

 Temperamentul reprezinta componenta personalitatii omului mostenita de la unul sau ambii parinti.

Caracterul este reprezentat de educatia (sistemul de valori personale, sociale, morale, conduita, credinte, etc)  pe care o primim de la adultii semnificativi din viata noastra.

Acestea doua impreuna formeaza personalitatea – ce incepe sa devina vizibila incepand cu varsta de 3 ani. Temperamentul individului se poate observa inca de la nastere.

 

Cum se manifesta temperamentul?

Temperamentul este suma unor manifestari stabile in timp si spatiu; le vom numi dimensiuni sau parametri:

 

  1. Nivelul de activitate – se refera la proportia perioadelor de activitate comparativ cu cele inactive in comportamentul unui individ.

Atat la copii cat si la adulti se poate observa acest nivel prin tendinta de a fi deseori in miscare sau de a alege activitati sau hobby-uri care presupun solicitare fizica sau mai degraba o atitudine statica.

 

  1. Apropiere – retragere – se refera la atitudinea initiala a individului fata de un stimul nou sau situatie noua. Atunci cand un copil manifesta automat curiozitate si se indreapta catre obiect sau se angajeaza intr-o anumita situatie; sau la polul opus, prefera cateva secunde sau minute sa priveasca, inainte de a actiona. Acelasi lucru este valabil si la adulti.

 

  1. Adaptabilitate – se refera la abilitatea unui individ de a da randament intr-un timp scurt la cerintele unei situatii si/sau un randament mai lent, manifestand anterior nevoia de a intelege si integra cerintele sau conditiile unei situatii.

 

  1. Pragul de raspuns – se refera la viteza individului de a reactiona la un stimul. Unele persoane au nevoie de o intensitate mai ridicata a stimului (auz, vaz, gust, pipait, mirosit, etc) pentru a receptiona si analiza o informatie, alte persoane pot reactiona si la o intensitate mai scazuta.

 

  1. Intensitatea reactiei – se refera la cat de pronuntata este reactia atunci cand individul simte un disconfort la nivelul nevoilor bazale (foame, somn, etc) sau la nivel emotional (furie, bucurie, frica, etc)

 

  1. Persistenta reactiei – se refera la durata unui afect dupa inregistrarea stimulului. De exemplu, o persoana are nevoie de mai mult timp pentru a-si reveni dupa un moment de furie sau tristete sau se poate recalibra rapid la un tonus emotional functional. Aceasta dimensiune este strans legata de calitatea dispozitiei, stabilitatea atentiei si adaptabilitate.

 

  1. Calitatea dispozitiei – se refera la tonusul emotional pe care il simte un individ in marea parte a timpului – preponderent apatic, iritabil sau preponderent vesel, prietenos, etc.

 

  1. Distractibilitatea – aceasta se refera in mod specific la una dintre calitatile atentiei ca si componenta a psihicului uman si anume concentrarea. Astfel putem diviza grosso modo – indivizii care sunt usor distractibili (atunci cand efectueaza o anumita sarcina se pot distrage usor daca aud un sunet in mediu; si indivizii care reusesc sa mentina intensitatea focusului dar si stabilitatea atentiei intr-o sarcina indiferent de sunetele sau alti stimuli din jur)

 

  1. Stabilitatea atentiei – din nou, acest parametru temperamental este in sine o dimensiune a atentiei care se refera la durata in decursul careia atentia se poate mentine aproximativ la acelasi nivel.

 

 

Care sunt tipurile temperamentale?

…Sau scurta istorie a temperamentului

 De-a lungul timpului au fost identificate 4 clase mari de tipologii temperamentale, fiecare avand subclase. Acestea au fost stabilite de autori diferiti pe criterii diferite:

  1. Tipologiile morfologice sau bioconstitutionale
  2. Tipologiile fiziologice si psihofiziologice
  3. Tipologiile psihologice
  4. Tipologiile clinice

 Ceea ce folosim astazi la nivel larg in practica de specialitate este terminologia de temperament (preponderent) inhibat si (preponderent) dezinhibat.

Aceasta isi are radacinile in clasificarea psihologului rus I.P.Pavlov (B. tipologiile fiziologice si psihofiziologice) bazandu-se pe cele doua procese fundamentale ale creierului – inhibitia si excitatia, reprezentand principalii factori care conditioneaza temperamentul.

Aceasta clasificare s-a bazat pe analiza a trei proprietati naturale ale sistemului nervos: forta, mobilitate si echilibru. Aceasta clasificare are corespondenta cu clasificarea olandeza – Heymans si WIERSMA (C.Tipologiile clinice)  bazate pe emotivitate/activitate/primaritate-secundaritate.

Astfel, putem sintetiza dupa cum urmeaza:

  1. tipul puternic-echilibrat-mobil are drept corespondent temperamentul sangvinic: vioi, comunicativ, sociabil, adaptabil, controlat
  2. tipul puternic-echilibrat-inert are drept corespondent temperamentul flegmatic: calm, tacut, nesociabil, lent, greu adaptabil la situatii noi, putin impresionabil, rezistent la stres si frustrare
  3. tipul puternic-neechilibrat- excitabil are drept corespondent temperamentul coleric: rezistent, vioi, hiperactiv, irascibil, impulsiv, imprudent, cu trairi emotionale explozive, instabilitate comportamentala, tendinta de dominare in relatiile interpersonale, saturatie si plictiseala rapida la monotonie
  4. tipul slab are drept corespondent temperamentul melancolic: interiorizat, retras, sensibil, delicat.

Pavlov a demonstrat ca cele patru tipuri temperamentale considerate “pure” se combina intre ele, rezultand astfel 16 tipuri mixte, singurele care se intalnesc in realitate – tipurile “pure” fiind mai mult o entitate teoretica.

Pavlov a adaugat acestor patru tipuri temperamentale inca trei:

tipul special artistic: impresionabil, imagistic, intuitiv, afectiv

tipul special ganditor: abstract, critic, obiectiv, calculat, neimplicat afectiv

tipul intermediar: caracterizat printr-un echilibru functional intre cele doua

La nivel pragmatic, se folosesc denumirile de introvert si extrovert, apartinand tipologiei lui C.G Jung, care sustinea ca dupa varsta de 35 de ani individul isi va schimba polaritatea temperamentala. In prezent se studiaza ipoteza existentei temperamentului ambivert.

 

Dincolo de toate acestea, in practica de specialitate cea mai eficienta s-a dovedit analiza calitativa a fiecarui paramentru temperamental in raport cu o multitudine de stimuli si factori mai degraba decat o etichetare terminologica.

 

Care este evolutia temperamentului?

Temperamentul nu are o evolutie in sine. Se considera ca dimensiunile temperamentale raman fundamentul persoanei pe toata durata vietii. Ceea ce poate modula aceste dimensiuni este caracterul – prin educatie, instruire, valori morale, credinte, etc.

Totusi, anumiti paramentrii ai temperamentului pot suporta unele modificari in situatii medicale, situatii de viata stresante, adolescenta, anumite tratamente – fie prin accentuatrea trasaturilor, fie prin trecerea lor in cealalta polaritate.

 

Care este configuratia celor doua tipuri temperamentale?

 In functie de dimensiunile anterior mentionate, putem caracteriza o persoana cu temperament inhibat dupa cum urmeaza: nivel de activitate fizica redus; tendinta de retragere la stimuli noi; adaptabilitate greoaie, prag de raspuns scazut, intesitatea reactiei scazuta, dispozitie predominant apatica, melancolica, reflexiva, stabilitate si concentrare buna sau foarte buna; iar o persoana cu

temperament dezinhibat: nivel de activitate fizica ridicat, apropiere rapida fata de stimuli noi, adaptabilitate facila, prag ridicat de activare, intensitatea reactiei ridicata, dispozitie predominant vioaie, vesela, stabilitate si concentrare intermitenta sau slaba.

Acestea sunt caracterizari orientative – dupa cum spuneam, analiza fiecarui paramentru temperamental este cea mai utila in intocmirea unei caracterizari a temperamentului persoanei. De exemplu, putem intalni o persoana inhibata cu o iritabilitate ridicata sau o persoana extroverta cu functii ale atentiei foarte bune.

 

De ce este important temperamentul in evaluarea psihologica?

 In primul rand, identificarea dinamicii paramentrilor temperamentali ne ajuta sa diferentiem ceea ce este “dat” de ceea ce este “capatat”- atat caracterial cat si ca simptom psihologic.

De exemplu, o persoana  inhibata cu un nivel de activitate scazut si o dispozitie cu tendinte apatice nu indica neaparat simptome depresive, insa, privind in ansamblu, caracterul format, contextul familial, situatiile specifice o pot predispune la dezvoltarea unor simptome depresive.

De asemenea, cunoasterea temperamentului unui individ ne ajuta sa construim planul de interventie psihoterapeutica personalizat.

Mai mult, acesta poate indica ritmul in care o persoana va progresa in demersul terapeutic.

Si mai ales ne ajuta in formarea unui sistem de deprinderi menite sa previna recaderile. In contextul unui anumit tip temperamental putem vorbi de: recaderile depresive, anxioase, tendinte obsesiv-compulsive, tendinte impulsive etc.

Temperamentul este important de delimitat pentru autocunoastere – indicand puncte forte, puncte slabe, limitari.

 

Asadar, temperamentul este important in autocunoasterea personala, in a sti ceea ce este din “firea omului” si ceea ce reprezinta “cei sapte ani de acasa”. Iar in demersul de evaluare si in cel psihoterapeutic acesta are importanta in toate ariile de interventie: factori de vulnerabilitate, de mentinere, predispozanti, de protectie.

 

Gabriela Craciun

Psiholog clinician

Psihoterapeut

 

Surse bibliografice

Mihai Golu, Bazele Psihologiei Generale, Ed. a 2-a București: Editura Universitară, 2005, pag 671


15/Mar/2019

Examinarea psihologica este diferita de la caz la caz, aducand date pretioase cu privire la nivelul intelectual si structurarea personalitatii copilului. Aceasta se realizeaza in functie de necesitatile si mai ales de posibilitatile copilului, folosind probe adecvate varstei si nivelului de dezvoltare:

  • evaluarea dezvoltarii neuropsihice prin folosirea de scale de dezvoltare neuropsihologica a copilului ofera date privind socializarea, comportamentul, limbajul, autonomia, dezvoltarea cognitiva, motricitatea.
  • detectarea tulburarilor de dezvoltare se face prin evaluarea nivelului de dezvoltare a fiecarei arii: socializare (relationarea cu grupul de varsta, modul in care indeplineste cerintele, solicita si impartaseste interesul sau placerea); limbaj (auz, intelegere, vocabular, exprimare); cognitiv; autonomie personala; motricitatea fina (coordonarea ochi-mana, manuire de obiecte mici) si grosiera (mers, sarit, miscare ampla).
  • evaluarea atentiei: concentrarea, stabilitatea, distributivitatea.
  • evaluarea memoriei vizuale si a memoriei auditive
  • evaluarea creativitatii copilului
  • capacitatea de analiza si sinteza si memorarea pe termen scurt;
  • evaluarea dispozitiei, prezenta sau absenta manifestarilor de depresie/anxietate/fluctuatii ale dispozitiei
  • evaluarea personalitatii fie prin metode proiective, fie prin chestionare si scale specifice
  • evaluarea dezvoltarii cognitive si evaluarea coeficientului de inteligenta

15/Mar/2019

Evaluarea psihologica reprezinta primul pas in procesul de autocunoastere. In acest sens, se folosesc teste pentru a obiectiva structura personalitatii, pentru a determina stadiul dezvoltarii, pentru a cunoaste punctele de putere sau cele slabe ale persoanei.

Evaluarea comportamentului este necesara pentru a stabili un program de lucru in hiperactivitate, autism. Rezultatele  obtinute vor fi interpretate din punct de vedere clinic, corelate intre ele, pentru a obtine o evaluare a starii clinice.

Tendinta actuala de a prelua mecanic rezultatele de pe programul calculatorului nu ajuta beneficiarul evaluarii (client, medic, psiholog clinician) sa inteleaga complexitatea starii clientului evaluat. De aceea, este necesara o pregatire aprofundata pentru utilizarea rezultatelor testelor si interpretarea lor din perspectiva clinica. Astfel vom intelege o tulburare de invatare, o reactie depresiva care se manifesta intr un context specific fiecarei persoane.

Evaluarea este utila  si in cazul persoanelor ce doresc descoperirea unor aspecte noi ale personalitatii. De asemenea, este importanta si pentru stadiile timpurii ale dezvoltarii, in vederea accentuarii unor abilitati speciale.

Nici un program terapeutic nu este corect sa inceapa fara evaluarea persoanei.

Este adevarat ca evaluarea psihologica inseamna multa munca, capacitatea de a interpreta si conceptualiza intr un raport de evaluare, inseamna gândirea despre fiecare client in parte, inseamna timp si creativitate. Cu cât evaluarea ofera informatii mai multe, profunde, specializate, cu atât programul de interventie va fi mai focusat pe client si mai de succes.

Sa fim curiosi in legatura cu noi insine, si astfel vom avea un acces mai bun catre ceilalti.

 

Viorica Paun

Psiholog clinician principal


09/Jan/2019

Evaluare QI (coeficient inteligenta- teste RAVEN, WISC);

Evaluare cu teste specifice (ADI-R, ABAS, NEPSY) a copiilor cu Tulburari din spectru autist, ADHD, tulburari de invatare;

Evaluare psihologica pentru definirea profilului de dezvoltare socioemotionala;

Fisa psihologica pentru comisii medicale si de orientare scolara;

Certificat A5.

Ce este evaluarea psihologica? 

Examinarea psihologica este diferita de la caz la caz, aducand date pretioase cu privire la nivelul intelectual si structurarea personalitatii copilului. Aceasta se realizeaza in functie de necesitatile si mai ales de posibilitatile copilului, folosind probe adecvate varstei si nivelului de dezvoltare:

  • evaluarea dezvoltarii neuropsihice prin folosirea de scale de dezvoltare neuropsihologica a copilului ofera date privind socializarea, comportamentul, limbajul, autonomia, dezvoltarea cognitiva, motricitatea.
  • detectarea tulburarilor de dezvoltare se face prin evaluarea nivelului de dezvoltare a fiecarei arii: socializare (relationarea cu grupul de varsta, modul in care indeplineste cerintele, solicita si impartaseste interesul sau placerea); limbaj (auz, intelegere, vocabular, exprimare); cognitiv; autonomie personala; motricitatea fina (coordonarea ochi-mana, manuire de obiecte mici) si grosiera (mers, sarit, miscare ampla).
  • evaluarea atentiei: concentrarea, stabilitatea, distributivitatea.
  • evaluarea memoriei vizuale si a memoriei auditive
  • evaluarea creativitatii copilului
  • capacitatea de analiza si sinteza si memorarea pe termen scurt;
  • evaluarea dispozitiei, prezenta sau absenta manifestarilor de depresie/anxietate/fluctuatii ale dispozitiei
  • evaluarea personalitatii fie prin metode proiective, fie prin chestionare si scale specifice
  • evaluarea dezvoltarii cognitive si evaluarea coeficientului de inteligenta

Copyright Mindtherapycenter 2019