Va rugam sa asteptati...



27/Mar/2019

Balbismul este o tulburare de fluenţă şi ritm a vorbirii, caracterizată prin blocarea, repetarea sau prelungirea unui sunet sau a unei silabe cu întreruperi ale fluxului vorbirii prin repetiţii, prelungiri sau exprimare sub formă de interjecţii a sunetului, silabei sau cuvântului implicat, producerea cuvintelor sau a sunetelor cu exces de tensiune fizică, contracţie exagerată a laringelui. Formele severe, cronice se pot asocia cu manifestări motorii oculare (contracţii ale pleoapelor), grimase faciale, gestică amplă sau evitarea pronunţiei anumitor cuvinte, copilul prezentând o greutate evidentă în pronunţarea cuvintelor, de parcă tot corpul ar participa la acest efort. S-a observat că, în cele mai multe cazuri, dificultăţile devin mai evidente atunci când copilul trebuie să vorbească la telefon sau cu persoane nefamiliare şi se ameliorează, chiar până la dispariţie totală, atunci când copilul se joacă, când nu este observat de către ceilalţi, când vorbeşte singur, cântă sau spune poezii.

În cursul dezvoltării normale, copilul poate prezenta, în perioada de formare a limbajului, modificări tranzitorii ale ritmului şi fluenţei vorbirii, denumite „normal non-fluency”. În jurul vârstei de 3-4 ani, copilul poate prezenta  „episoade” în care repetă sunetele sau cuvintele, în principal prima silabă a primului cuvânt, apoi reuşeşte să pronunţe tot cuvântul şi toată propoziţia fără dificultate. Când nu reuşeşte, se enervează şi refuză să mai vorbească. Dacă este ajutat să găsească cuvântul dorit, formulează apoi singur propoziţia. De cele mai multe ori, aceste modificări dispar fără a fi sesizate de către părinţi, în principal la copiii anxioşi, timizi, la care abilităţile de limbaj s-au dezvoltat mai lent. Persistenţa şi creşterea frecvenţei acestor ezitări sau prelungiri în vorbire, îngrijorează părinţii, care solicită apoi consultul de specialitate.

Evaluarea copilului cu balbism va avea în vedere obţinerea unui istoric complet, cu date referitoare la antecedentele personale şi familiale ale copilului, la dezvoltarea psihomotorie şi, în special, a abilităţilor de limbaj, la relaţiile intrafamiliale şi interacţiunea cu grupul de vârstă, observarea directă a copilului şi cunoaşterea contextului în care apar dificultăţile de vorbire.

Investigaţiile paraclinice pot fi efectuate pentru excluderea afecţiunilor organice în care poate exista modificarea fluenţei limbajului cu balbism: epilepsie cu crize de tip absenţă, traumatisme cranio-cerebrale, boli neurologice cu afectarea inervaţiei laringelui sau a musculaturii laringiene.

Tratamentul asociază, în funcţie de severitate, medicaţia psihotropă cu terapia logopedică (exerciţii de respiraţie şi exersarea mişcărilor fonoarticulatorii), psihoterapia (tehnici de reducere a anxietăţii, de creştere a mecanismelor adaptative în situaţii de suprasolicitare) şi consilierea familiei (evitarea criticilor, a atitudinii excesiv de anxioase sau excesiv de autoritare, acceptare).

Paula Grigoroiu

Profesor psihopedagog

Logoped


13/Aug/2018

Testul Matrici Progresive  – RAVEN, este folosit pentru măsurarea inteligenţei, măsurând factorul G – inteligenţa generală, nivelul de dezvoltare mentală.

 

Matricele Progresive sunt indicate  ȋn testarea persoanelor cu tulburări grave de vorbire (tulburări ale limbajului expresiv/ receptiv), persoanelor cu tulburări din spectru autist,  a celor cu deficienţe de auz, a străinilor care nu cunosc limba ţării ȋn care are loc testarea, a persoanelor care prezintă diferite disfuncţii psihice, afazie, paralizii cerebrale, a persoanelor vârstnice.

 

Varianta color a fost special concepută pentru evaluarea copiilor  (cu vârste cuprinse ȋntre 4-11 ani). Această variantă poate contribui la evaluarea gradului de maturitate şcolară, la descifrarea etiologiei insucceselor şcolare, la diagnosticarea  timpurie a deficienţei mentale, precum şi la orientarea ulterioară a subiectului ȋn spre  forma de ȋnvăţământ adecvată posibilităţilor lui precum şi ȋn stabilirea obiectivelor compensator-recuperatorii.

Testul vizează ȋn primul rând claritatea capacităţii de observaţie, gândirea clară, capacitatea persoanei examinate de a ȋnţelege un algoritm şi de a-l aplica ȋn probele următoare, ȋnţelegerea relaţiilor spaţiale, abilităţile vizual-motrice, capacitatea de antrenare ȋntr-o sarcina dată.

Aplicarea testului este precedată de o pregătire dispoziţională a copilului care urmăreşte crearea unei anumite ambianţe psihologice (normalizarea relaţiei psiholog – copil, scăderea stării tensionale, atenuarea emotivităţii, etc). Ȋn aplicarea  matricelor colorate, psihologului nu trebuie să-i scape din vedere manifestările comportamentale  ale copiilor (dacă aceştia sunt uşor distractibili,  dacă se grăbesc, dacă sunt superficiali sau neglijenţi, dacă prezintă dificultăţi de menţinere ȋn sarcina de lucru).

Intervenţiile psihologului vor prezenta un ajutor dat copilului pe linia mobilizării atenţiei acestuia asupra probelor. Este necesară obţinerea asigurării că modelul a fost privit cu atenţie şi că figura indicată este considerată de copil cu satisfacţie, ca fiind figura ce completează ȋn mod corect modelul.

Ȋn cazul formei de  caiet a testului, copiii nu au posibilitatea “să vadă” rezultatul ȋncadrării figurii alese ȋn matricea lacunară, din acest motiv ei pierd uşor interesul pentru sarcină şi devin neatenţi. Examinatorul trebuie să asigure menţinerea (stabilitatea) atenţiei subiectului, adică să-l incite pe copil la perceperea atentă a materialului. Copilul trebuie să se convingă singur că figura indicată de el este unica figură adecvată pentru completarea lacunei din matrice.

Instrucţia standardizată este dirijarea maximă de care poate beneficia subiectul. Nu se acordă  nici un fel de ajutor care să depăşească  limitele instrucţiei standardizate.  Deciziile, alegerile subiectului nu se comentează.

Alegerea indicată de subiect se consideră răspuns, chiar dacă acesta  nu o poate argumenta verbal. Psihologul notează ȋn fişa de răspuns, la fiecare model, numărul figurii indicate de către subiect.

Testul este alcătuit din 36 de itemi organizaţi ȋn trei serii (A, Ab, B) fiecare serie conţine 12 itemi. Fiecare serie ȋncepe cu o probă uşoară, urmată apoi de 11 probe cu dificultate crescândă. Probele se rezolvă pe baza aceloraşi principii, pe care cel examinat, trebuie să le descopere. Seriile se succed tot ȋn ordinea dificultăţii gradate, ceea ce favorizează  o ȋnvăţare reală pe parcursul problemelor.

Ȋn dezvoltarea intelectuală J.C.Raven, identifică, ȋn urma unor studii experimentale,  premergătoare construirii testului 5 nivele calitative:

–         copiii  sunt capabili să distingă prima dată figurile identice de cele diferite, şi apoi pe cele similare de cele nesimilare.

–         după o anumită perioada ei sunt capabili să aprecieze orientarea figurii faţă de propria persoană sau faţă de alte obiecte din câmpul perceptiv;

–         mai târziu pot compara schimbările analoge apărute ȋn caracteristicile concepute şi le adoptă ca metodă logică de raţionament.

–         ulterior ei sunt capabili să analizeze ȋntregul pe baza părţilor lui componente sau a “caracteristicilor” definitorii şi pot distinge ȋntre ceea ce se dă şi ceea ce au adăugat ei

–         ȋn final sunt capabili să perceapă două sau mai multe figuri abstracte ca formând un ȋntreg sau ca o entitate individuală organizată.

Performanţele intelectuale astfel “măsurate” (prin raportare la etalon) pot fi ierarhizate ȋn 5 nivele diferite de inteligenţă:

Nivelul I: Inteligenţă superioară

 Nivelul  II: Inteligenţă peste nivelul mediu

Nivelul  III: Inteligenţă de nivel mediu

Nivelul  IV: Inteligenţă sub nivelul mediu

Nivelul V: Deficienţă intelectuală

 

Paula Grigoroiu

Logoped

Profesor psihopedagog


Gagne-1200x610.jpg
20/Jul/2018

Ȋn ultima vreme, alertaţi de slabele performanţe şcolare ale copiilor, tot mai mulţi părinţi sunt dornici să  ȋnţeleagă dificultăţile acestora, ȋn ceea ce priveşte ȋnvăţarea şi să găsească cele mai optime metode de a-i sprijini.

Majoritatea copiilor cu dificultăţi de ȋnvăţare, prezintă unele note specifice ȋncă de la vârsta preşcolară (ȋntârziere ȋn dezvoltarea limbajului, dificultăţi de procesare fonologică, slaba dezvoltare a coordonării oculo-motorii şi a grafomotricităţii; dificultăţi de coordonare spaţio-temporară, dificultăţi de analiză vizuală, tulburări ale atenţiei, ale memoriei) ȋnsă părinţii speră ca toate astea să treacă de la sine o data cu intrarea ȋn şcoală.

Unele cadre didactice comunică părinţilor că, copiilor le este dificil să citească cursiv, să ȋnţeleagă textul citit; să scrie, să utilizeze regulile gramaticale ȋnvăţate; unii calculează lent, nesigur, prezintă dificultăţi ȋn ȋnţelegerea algoritmului, a operaţiilor matematice de bază.

Părinţii acuza incapacităţile copiilor de adaptare la viaţa şcolară, ȋnsă pierd din vedere ca ȋn spatele acestor dificultăţi manifestate ȋn ritmul achiziţiilor şcolare, copilul se poate confrunta cu dificultăţi de integrare senzorială, dificultăţi de atenţie, ȋntârziere mixtă ȋn dezvoltarea limbajului, un nivel cognitiv scăzut, care ȋl ȋmpiedică pe copil să funcţioneze la ȋntreaga capacitate ȋn viaţa de zi cu zi .Ajunşi ȋn acest punct, majoritatea părinţilor sunt ȋn căutare de soluţii, astfel psihiatrii, psihopedagogii, psihologii  se ȋntâlnesc ȋn ultima vreme cu foarte multe astfel de cazuri.

Psihologia priveşte ȋnvăţarea ca activitate a celui care ȋnvaţă, urmărind modul cum se plămădesc procesele, funcţiile şi ȋnsuşirile psihice ale personalităţii umane ȋn cadrul activităţii orientate spre scopuri de ȋnvăţare. Formarea şi dezvoltarea gândirii elevilor se realizează doar printr-o participare activă a acestora ȋn procesul de ȋnvăţare. Teoria ȋnvăţării cognitive accentuează importanţa unor procese ca atenţia, imaginaţia, insight-ul, percepţia pentru a determina care este ȋntelesul pe care ȋl ataşăm iniţial de un stimul.

Un exemplu de model de procesare a informaţiei (după Gagne R, Kail R, Pelegrino J)  (a se vedea poza sau  http://www.tcd.ie/Education/ICT/unit02/explanation03b.htm)

Modelul are două componente:

  • Prima componentă este formată din trei structuri sau depozite de informaţii, compuse din registrele senzoriale, memoria de lucru şi memoria de lungă durată. Acestea adăpostesc date, folosite pentru a stoca informaţia;
  • A doua componentă constă ȋn procesele cognitive, care sunt interne, acţiuni intelectuale care transferă informaţia dintr-un depozit ȋntr-altul.

Atenţia este procesul care determină câtă informaţie intră ȋn sistem şi este ȋn cele  din urmă stocată. Memoria este un alt proces important ȋn ȋnvăţare, care ne ajută să ţinem minte informaţia.

Registrele senzoriale sunt depozite de informaţii care reţin o copie exactă a stimulului pentru o foarte scurtă perioadă de timp, de la o secundă pentru informaţia vizuală, la  4 secunde pentru cea auditivă.  Existenţa registrelor senzoriale este critică pentru procesarea ulterioară.

Informaţia pe care individul crede ca este destul de importantă, ca să-i garanteze luarea ei ulterioară ȋn consideraţie, trece din registrele senzoriale la următorul depozit numit memoria de lucru sau memoria de scurtă durată.

Memoria de lungă durată este depozitul nostru permanent de informaţii. Ȋntr-un fel este ca o librărie cu milioane de intrări şi o reţea ce permite ca acestea să fie reactualizate pentru referinţă şi uz.

Un număr enorm de stimuli ne bombardează registrele senzoriale. Memoria de lucru scanează stimuli şi decide ce să facă cu ei, astfel se ȋntrevăd trei posibilităţi:

  • a uita pur şi simplu informaţia;
  • a reţine informaţia ȋn memoria de lucru, ȋntărind-o, repetând-o tot timpul;
  • procesarea informaţiei ȋn memoria de lungă durată prin repetiţia extinsă ori conectând-o cu informaţia deja existentă ȋn memoria de lungă durată.

Memoria noastră de lucru nu este nelimitată şi atunci unde ȋncap capacităţile noastre intelectuale, abilităţile de rezolvare a problemelor, capacitatea de a lua decizii? Toate acestea se sistematizează sub formă de scheme sau seturi de idei. Schemele conţin reţele de cunoştinţe, dar mai conţin şi planuri de acţiune pentru a folosi şi manipula reţelele ȋn scopul rezolvării de probleme şi a luării deciziilor.

Automatizarea apare atunci când informaţia sau operaţiile sunt supra ȋncărcate şi pot fi folosite cu un efort mintal minim.

Revenind asupra modelului de procesare a informaţiei (vezi fig.1) o examinare mai atentă a proceselor psihice implicate ȋn actul ȋnvăţării, ne va indica ce anume ȋl ȋmpiedică pe copil să performeze conform vârstei cronologice şi cerinţelor prevăzute ȋn programa şcolară.

Ca să ȋnţelegem dificultatea copilului este nevoie nu doar de teste ce vizează achiziţiile şcolare, sau cele care urmăresc progresul educativ, este important să ȋnţelegem ce anume ȋl ȋmpiedică pe copil să ȋnveţe.

Ȋn cazul copiilor cu tulburări de ȋnvăţare este necesară aplicarea unor teste care vizează:

  • dezvoltarea psihomotorie (Scara Portage, Denver, Gesell, etc)
  • inteligenţa (test non-verbal RAVEN, test WISC, etc)
  • evaluarea proceselor psihice: atenţie, memorie, nivel perceptual, etc (NEPSY, proba perceptiv-motrica Bender-Santucci, proba Rey de memorare a cuvintelor, etc)
  • structura personalităţii (teste proiective, etc)
  • maturizare psiho-socială.

Evaluarea complexă are un rol important ȋn diagnosticare şi ȋn stabilirea obiectivelor  planului terapeutic de ameliorare/ recuperare.  Rezultatele testărilor psihologice trebuie coroborate cu date informale privind istoricul dezvoltării copilului (anamneză), analiza produselor activităţii, observaţia, date socio-culturale, informaţii despre statusul medical şi fizic, dialogul cu părinţii.

Educaţia este un proces continuu şi cumulativ, accentul educaţiei cade pe dezvoltarea unor deprinderi critice şi a capacităţii de ȋnţelegere.

Reexaminarea  se efectuează la un interval de timp ce trebuie apreciat in funcţie de:

  • capacitatea pe care o măsurăm;
  • ritmul achiziţiilor subiectului;
  • calitatea – cantitatea procesului ȋn care este implicat subiectul pe linie informativă şi formativă, la un moment dat.

Tulburarea specifică de ȋnvăţare este o tulburare de prelucrare a informaţiilor care nu se rezolvă odată cu creşerea copilului, unele caracteristici rămânând prezente pe parcursul ȋntregii vieţi a celui afectat. Prognosticul este bun ȋn cazul celor diagnosticaţi la vârste cât mai mici şi care ulterior urmează terapii specifice. Aceşti copii au un nivel normal de inteligenţă, doar că stilul lor de gândire şi ȋnvăţare este diferit faţă de stilul celorlalţi copii.

 

Bibliografie:

Vlad Elena “Evaluarea ȋn actul educaţional-terapeutic” Editura ProHumanitate Bucureşti – 2000

Golu Pantelimon “Psihologia ȋnvăţării şi a dezvoltării” Editura Fundaţiei Humanitas – 2001

Șchiopu Ursula “Introducere ȋn psihodiagnostic” Editura Fundaţiei Humanitas – 2002

Vrăşmaş Ecaterina, Oprea Viorica “Set de instrumente, probe şi teste pentru evaluarea educaţională a

copiilor cu dizabilităţi” UNICEF Bucureşti 2003

 

Psihopedagog

Paula Grigoroiu

 


salud-dudas-dislexia-XxXx80-1200x675.jpg
05/Jul/2017

Dislexia este o tulburare de învăţare care are la bază o disfuncţie neurologică ce împiedică dezvoltarea capacităţii de a citi , manifestata prin tulburari la nivelul perceptiei auditive, optice si a celei kinstezice, ca semne revelatoare.

Aceasta dificultate nu e datorata unei inteligente scazute, unui deficit de vedere sau de auz sau altor conditii fizice; dificultatile in deprinderea citirii se refera atat la corectitudine, cat si la modul constient, curent si expresiv, pe care trebuie sa il realizeze cititul.

Cum ne dam seama ca avem un copil cu aceasta afectiune?

Daca vorbim despre  un copil aflat in primii ani de scoala, dislexia se poate manifesta astfel:

 

  • oboseşte foarte tare în timpul cititului, deseori refuză să citească sau recurge la plâns;
  • dificultati in urmarirea randului de la stanga spre dreapta;
  • face multe greşeli în citirea cuvintelor, textelor (apar omisiuni, adaugiri, inversiuni de litere, silabe, cuvinte)
  • copilul citeste deseori cu voce tare, literalizat, face cu greu sinteza sunetelor in silabe si a silabelor in cuvinte;
  • apar confuzii intre  literele asemanatoare  din punct de vedere grafic (exemplu: u-n,p- b-d, a-e ) sau pe cele asemănătoare din punct de vedere fonetic (exemplu: t/d, c/g, f/v, s/z );
  • dificultati in intelegerea textului citit, in extragerea esentialului din text.

 

Care sunt semnele prevestitoare?

Simptomele predispoziţiei spre dislexie pot fi observate încă din perioada preşcolară, la vârsta de 4-6 ani, în vorbire, mişcare, orientare în spaţiu, atenţie, percepţie sau memorie. În cazul în care parintii sau educatoarea observă prezenţa simultană a mai multor simptome ale predispoziţiei spre dislexie este importantă orientarea copilului spre logoped, psiholog, psihiatru,  pentru a stabili diagnosticul şi planul educational individualizat.

Semnele predispozitiei spre dislexie pe care parintii, educatoarele le pot observa in dezvoltarea copilului prescolar:

  • intarziere in dezvoltarea limbajului (copilul a inceput sa vorbeasca mai greu fata de copiii de aceeasi varsta cronologica, dislalii polimorfe – afectarea pronuntiei pe mai multe sunete);
  • dificultati in denumirea unor obiecte uzuale , a culorilor, a notiunilor de detaliu ale schemei corporale (uneori pare sa nu-si gaseasca cuvintele);
  • dificultati in procesarea mesajului verbal (pare sa nu auda, sa nu inteleaga ceea ce-i spunem, are nevoie de repetitii, de exemplificari);
  • dificultati in redarea unor intamplari, povesti cunoscute, in ordinea cronologica (schimba ordinea intamplarilor)
  • dificultati de procesare, discriminare fonologica (dificultati in diferentierea sunetelor in cuvintele date, copilul nu poate identifica sunetul initial, median, final intr-un cuvant dat) dificultati in stabilirea rimelor, in despartirea in silabe;
  • dificultati in a reda/ memora serii de numere, cuvinte in ordinea data; dificultati in redarea sirului numeric 1-10;  a zilelor saptamanii;  lunilor anului;
  • dificultati in planificarea activitatii, in urmarirea unor  instructiuni formate din mai multi pasi;
  • dificultati de orientare spatio-temporala; lateralitate nedezvoltata;
  • copilul este nesigur in miscari, motricitate fina slab dezvoltata (dificultati in a decupa cu foarfeca dupa contur, in unirea punctelor, in insirarea margelelor pe siret) prinderea incorecta a creionului;
  • dificultati in a copia forme simple date, in a construi dupa model;
  • dificultati in memorarea simbolurilor (isi poate scrie numele, dar nu poate denumi literele pe care le-a scris, poate scrie cifre, dar nu stie ce anume a scris)
  • dificultati in continuarea sirurilor logice, privind alternarea culorilor, formelor, respectand modelul dat;
  • copilul este usor distractibil, se plictiseste repede, vrea sa treaca la alta activitate, este intr-o continua miscare, dificultati in mentinerea in sarcina de lucru;

 Cum poate fi combatuta?

Copiii de 4-6 ani manifesta  unele simptome semnalate mai sus, este varsta la care copilul asimileaza prin  expunerea  la contexte diferite de invatare:  acasa, la gradinita/ scoala, in parc, etc, insa daca aceste dificultati persista este indicat sa consultati un specialist in vedea unei evaluari complexe privind stabilirea diagnosticului si a planului educational personalizat.

Dislexia este o tulburare de prelucrare a informaţiilor care nu se rezolvă odată cu varsta,  diagnosticarea si interventia  precoce ajuta la imbunatatirea abilitatilor  copilului si pot preveni tulburarile de personalitate,  insa  unele caracteristici răman  prezente pe parcursul întregii vieţi.

In cadrul terapiei logopedice, in cazul diagnosticari precoce a copiilor prescolari, putem interveni cu rezultate foarte bune pentru dezvoltarea  abilitatilor deficitare, enumerate mai sus. In aceasta terapie este indicat ca  părintii  sa  devina  parteneri  activi  in recuperarea copilului, continuând munca terapeutului acasă.   In cazul copiilor scolari, terapia  constă în intervenţii care uşurează însuşirea scrisului, cititului sau a operaţiunilor matematice. Terapia în general este de lungă durată, copilul dislexic necesitând terapie logopedică ani de zile.

Este recomandat ca, copilul cu predispozitii sau diagnostic de dislexie sa beneficieze de serviciile de recuperare ale unei intregi echipe terapeutice: neuro-psihiatu, psihoterapeut, logoped.

Cu pasi mici si in Romania se incearca abordarea adecvata a copiilor cu tulburari de invatare, prima reusita este  adoptarea  legii cu privire la învăţământul persoanelor cu tulburări de învăţare (Legea 6/2016), precum si infiintarea la nivelul  Centrul Municipiului Bucuresti de Resurse si Asistenta Educationala  (www.CMBRAE.ro) a Serviciul de evaluare și orientare școlara și profesională, prin intermediul caruia copiii diagnosticati cu tulburari de invatare  pot obtine un certificat  de orientare scolara, in urma caruia copilul poate beneficia de profesor de sprijin pe perioada scolaritatii si de conditii speciale  de examinare.

 

Paula Grigoroiu – logoped

 


Copyright Mindtherapycenter 2021