Va rugam sa asteptati...



785f069defd1f58b9b3faf9f51c546f4.jpg
06/Jun/2019

Ce este temperamentul si care este locul sau in structura psihologica a individului?

 Temperamentul reprezinta componenta personalitatii omului mostenita de la unul sau ambii parinti.

Caracterul este reprezentat de educatia (sistemul de valori personale, sociale, morale, conduita, credinte, etc)  pe care o primim de la adultii semnificativi din viata noastra.

Acestea doua impreuna formeaza personalitatea – ce incepe sa devina vizibila incepand cu varsta de 3 ani. Temperamentul individului se poate observa inca de la nastere.

 

Cum se manifesta temperamentul?

Temperamentul este suma unor manifestari stabile in timp si spatiu; le vom numi dimensiuni sau parametri:

 

  1. Nivelul de activitate – se refera la proportia perioadelor de activitate comparativ cu cele inactive in comportamentul unui individ.

Atat la copii cat si la adulti se poate observa acest nivel prin tendinta de a fi deseori in miscare sau de a alege activitati sau hobby-uri care presupun solicitare fizica sau mai degraba o atitudine statica.

 

  1. Apropiere – retragere – se refera la atitudinea initiala a individului fata de un stimul nou sau situatie noua. Atunci cand un copil manifesta automat curiozitate si se indreapta catre obiect sau se angajeaza intr-o anumita situatie; sau la polul opus, prefera cateva secunde sau minute sa priveasca, inainte de a actiona. Acelasi lucru este valabil si la adulti.

 

  1. Adaptabilitate – se refera la abilitatea unui individ de a da randament intr-un timp scurt la cerintele unei situatii si/sau un randament mai lent, manifestand anterior nevoia de a intelege si integra cerintele sau conditiile unei situatii.

 

  1. Pragul de raspuns – se refera la viteza individului de a reactiona la un stimul. Unele persoane au nevoie de o intensitate mai ridicata a stimului (auz, vaz, gust, pipait, mirosit, etc) pentru a receptiona si analiza o informatie, alte persoane pot reactiona si la o intensitate mai scazuta.

 

  1. Intensitatea reactiei – se refera la cat de pronuntata este reactia atunci cand individul simte un disconfort la nivelul nevoilor bazale (foame, somn, etc) sau la nivel emotional (furie, bucurie, frica, etc)

 

  1. Persistenta reactiei – se refera la durata unui afect dupa inregistrarea stimulului. De exemplu, o persoana are nevoie de mai mult timp pentru a-si reveni dupa un moment de furie sau tristete sau se poate recalibra rapid la un tonus emotional functional. Aceasta dimensiune este strans legata de calitatea dispozitiei, stabilitatea atentiei si adaptabilitate.

 

  1. Calitatea dispozitiei – se refera la tonusul emotional pe care il simte un individ in marea parte a timpului – preponderent apatic, iritabil sau preponderent vesel, prietenos, etc.

 

  1. Distractibilitatea – aceasta se refera in mod specific la una dintre calitatile atentiei ca si componenta a psihicului uman si anume concentrarea. Astfel putem diviza grosso modo – indivizii care sunt usor distractibili (atunci cand efectueaza o anumita sarcina se pot distrage usor daca aud un sunet in mediu; si indivizii care reusesc sa mentina intensitatea focusului dar si stabilitatea atentiei intr-o sarcina indiferent de sunetele sau alti stimuli din jur)

 

  1. Stabilitatea atentiei – din nou, acest parametru temperamental este in sine o dimensiune a atentiei care se refera la durata in decursul careia atentia se poate mentine aproximativ la acelasi nivel.

 

 

Care sunt tipurile temperamentale?

…Sau scurta istorie a temperamentului

 De-a lungul timpului au fost identificate 4 clase mari de tipologii temperamentale, fiecare avand subclase. Acestea au fost stabilite de autori diferiti pe criterii diferite:

  1. Tipologiile morfologice sau bioconstitutionale
  2. Tipologiile fiziologice si psihofiziologice
  3. Tipologiile psihologice
  4. Tipologiile clinice

 Ceea ce folosim astazi la nivel larg in practica de specialitate este terminologia de temperament (preponderent) inhibat si (preponderent) dezinhibat.

Aceasta isi are radacinile in clasificarea psihologului rus I.P.Pavlov (B. tipologiile fiziologice si psihofiziologice) bazandu-se pe cele doua procese fundamentale ale creierului – inhibitia si excitatia, reprezentand principalii factori care conditioneaza temperamentul.

Aceasta clasificare s-a bazat pe analiza a trei proprietati naturale ale sistemului nervos: forta, mobilitate si echilibru. Aceasta clasificare are corespondenta cu clasificarea olandeza – Heymans si WIERSMA (C.Tipologiile clinice)  bazate pe emotivitate/activitate/primaritate-secundaritate.

Astfel, putem sintetiza dupa cum urmeaza:

  1. tipul puternic-echilibrat-mobil are drept corespondent temperamentul sangvinic: vioi, comunicativ, sociabil, adaptabil, controlat
  2. tipul puternic-echilibrat-inert are drept corespondent temperamentul flegmatic: calm, tacut, nesociabil, lent, greu adaptabil la situatii noi, putin impresionabil, rezistent la stres si frustrare
  3. tipul puternic-neechilibrat- excitabil are drept corespondent temperamentul coleric: rezistent, vioi, hiperactiv, irascibil, impulsiv, imprudent, cu trairi emotionale explozive, instabilitate comportamentala, tendinta de dominare in relatiile interpersonale, saturatie si plictiseala rapida la monotonie
  4. tipul slab are drept corespondent temperamentul melancolic: interiorizat, retras, sensibil, delicat.

Pavlov a demonstrat ca cele patru tipuri temperamentale considerate “pure” se combina intre ele, rezultand astfel 16 tipuri mixte, singurele care se intalnesc in realitate – tipurile “pure” fiind mai mult o entitate teoretica.

Pavlov a adaugat acestor patru tipuri temperamentale inca trei:

tipul special artistic: impresionabil, imagistic, intuitiv, afectiv

tipul special ganditor: abstract, critic, obiectiv, calculat, neimplicat afectiv

tipul intermediar: caracterizat printr-un echilibru functional intre cele doua

La nivel pragmatic, se folosesc denumirile de introvert si extrovert, apartinand tipologiei lui C.G Jung, care sustinea ca dupa varsta de 35 de ani individul isi va schimba polaritatea temperamentala. In prezent se studiaza ipoteza existentei temperamentului ambivert.

 

Dincolo de toate acestea, in practica de specialitate cea mai eficienta s-a dovedit analiza calitativa a fiecarui paramentru temperamental in raport cu o multitudine de stimuli si factori mai degraba decat o etichetare terminologica.

 

Care este evolutia temperamentului?

Temperamentul nu are o evolutie in sine. Se considera ca dimensiunile temperamentale raman fundamentul persoanei pe toata durata vietii. Ceea ce poate modula aceste dimensiuni este caracterul – prin educatie, instruire, valori morale, credinte, etc.

Totusi, anumiti paramentrii ai temperamentului pot suporta unele modificari in situatii medicale, situatii de viata stresante, adolescenta, anumite tratamente – fie prin accentuatrea trasaturilor, fie prin trecerea lor in cealalta polaritate.

 

Care este configuratia celor doua tipuri temperamentale?

 In functie de dimensiunile anterior mentionate, putem caracteriza o persoana cu temperament inhibat dupa cum urmeaza: nivel de activitate fizica redus; tendinta de retragere la stimuli noi; adaptabilitate greoaie, prag de raspuns scazut, intesitatea reactiei scazuta, dispozitie predominant apatica, melancolica, reflexiva, stabilitate si concentrare buna sau foarte buna; iar o persoana cu

temperament dezinhibat: nivel de activitate fizica ridicat, apropiere rapida fata de stimuli noi, adaptabilitate facila, prag ridicat de activare, intensitatea reactiei ridicata, dispozitie predominant vioaie, vesela, stabilitate si concentrare intermitenta sau slaba.

Acestea sunt caracterizari orientative – dupa cum spuneam, analiza fiecarui paramentru temperamental este cea mai utila in intocmirea unei caracterizari a temperamentului persoanei. De exemplu, putem intalni o persoana inhibata cu o iritabilitate ridicata sau o persoana extroverta cu functii ale atentiei foarte bune.

 

De ce este important temperamentul in evaluarea psihologica?

 In primul rand, identificarea dinamicii paramentrilor temperamentali ne ajuta sa diferentiem ceea ce este “dat” de ceea ce este “capatat”- atat caracterial cat si ca simptom psihologic.

De exemplu, o persoana  inhibata cu un nivel de activitate scazut si o dispozitie cu tendinte apatice nu indica neaparat simptome depresive, insa, privind in ansamblu, caracterul format, contextul familial, situatiile specifice o pot predispune la dezvoltarea unor simptome depresive.

De asemenea, cunoasterea temperamentului unui individ ne ajuta sa construim planul de interventie psihoterapeutica personalizat.

Mai mult, acesta poate indica ritmul in care o persoana va progresa in demersul terapeutic.

Si mai ales ne ajuta in formarea unui sistem de deprinderi menite sa previna recaderile. In contextul unui anumit tip temperamental putem vorbi de: recaderile depresive, anxioase, tendinte obsesiv-compulsive, tendinte impulsive etc.

Temperamentul este important de delimitat pentru autocunoastere – indicand puncte forte, puncte slabe, limitari.

 

Asadar, temperamentul este important in autocunoasterea personala, in a sti ceea ce este din “firea omului” si ceea ce reprezinta “cei sapte ani de acasa”. Iar in demersul de evaluare si in cel psihoterapeutic acesta are importanta in toate ariile de interventie: factori de vulnerabilitate, de mentinere, predispozanti, de protectie.

 

Gabriela Craciun

Psiholog clinician

Psihoterapeut

 

Surse bibliografice

Mihai Golu, Bazele Psihologiei Generale, Ed. a 2-a București: Editura Universitară, 2005, pag 671


c82b13dfa825e09077538f064556bed2.jpg
01/Aug/2018

 – RECOMANDARI PRACTICE PENTRU PARINTI – 

Ganditi-va la copiii din viata dumneavoastra si imaginati-va cum s-ar putea dezvolta: ar putea deveni ingineri, medici, astronauti etc, vor fi parinti, prieteni, parteneri in viata de cuplu. Lumea este deschisa pentru fiecare dintre ei. Insa parintii detin cheia care le va deschide usa spre marile oportunitati ale vietii.

Intreaga copilarie presupune invatare. Eficienta procesului de invatare este dependenta de dezvoltarea creierului si de conexiunile care se stabilesc la acest nivel.

Cum pot parintii si celelalte persoane implicate in ingrijirea copiilor sa stimuleze dezvoltarea creierului pentru a facilita invatarea? Iata cateva raspunsuri:

 

Stabilirea unei baze de invatare. Un mediu sigur si protectiv

 1. Raspundeti prompt si cu caldura la nevoile de atentie si protectie ale copilului

Bebelusii resimt caldura parintilor si construiesc o relatie cu acestia prin simpla rutina de ingrijire si hranire. Desi sugarii nu isi pot exprima verbal nevoile si emotiile, ei transmit semnale si astfel, adultii ii pot intelege doar urmarind sunetele, miscarile, expresiile faciale, modul si ritmul in care bebelusii cauta sau evita interactiunea. De exemplu, bebelusii pot plange destul de zgomotos atunci cand au nevoie sa le fie schimbat scutecul, cei mai mari isi pot schimba directia privirii cand nu doresc sa se mai joace sau intind mainile pentru a fi luati in brate.

Atasamentul securizant intre copil si parinte se dezvolta atunci cand acesta din urma este atent la semnalele pe care copilul le transmite si raspunde cu promptitudine si caldura. Receptivitatea si consecventa ofera copiilor increderea de care au nevoie pentru a explora mediul si a se indeparta de parinti pentru a-si imbogati experientele de invatare.

Atitudini  esentiale care construiesc acest cadru:

Sensibilitatea – invatati sa fiti receptivi la semnalele pe care copilul vi le transmite. Observati reactiile lui si veti identifica care este modul cel mai potrivit de raspuns.

Sincronizarea raspunsului – raspundeti rapid semnalelor copilului

Caldura – fiti afectuosi si grijulii atunci cand interactionati cu copilul, aceasta le intareste increderea si capacitatea de conectare

Modularea raspunsului – oferiti pe cat posibil raspunsul cel mai potrivit nevoilor copilului din fiecare moment. Pentru aceasta, incercati sa ii observati comportamentul si modul in care reactioneaza atunci cand ii oferiti un anumit raspuns si evaluati gradul de satisfactie (se linisteste/devine agitat, i se modifica mimica/miscarile, ramane in interactiune sau,dimpotriva, se retrage).

Cercetările au aratat că dezvoltarea psihica a copiilor se îmbunătățește atunci când părinții se ghideaza dupa semnalele pe care le transmite copilul si isi moduleaza comportamentul si reactiile in functie de acestea. Copiii invata cel mai usor atunci cand experientele la care sunt expusi se potrivesc cu abilitatile si interesele lor.

Exemplu:

Atunci cand ii cititi, alegeti carti cu imagini pe care copilul le prefera. Continuati atat timp cat el isi mentine interesul si implicati copilul in aceasta activitate prin adresarea de intrebari deschise.

  1. Oferiti atingeri si imbratisari

Contactul fizic este o sursa fundamentala in procesul de securizare al copilului. Absenta interactiunii fizice la aceasta varsta poate fi un factor perturbator important atat pentru sanatatea fizica cat si pentru cea psihica a copilului. Bebelusii prematuri care sunt tinuti/purtati in brate vor avea o crestere in greutate mai rapida si o digestie mai usora, vor avea mai putine episoade de plans.

Exemplu:

Purtati bebelusii intr-un dispozitiv care va permite un contact fizic apropiat, strangeti copilul in brate inainte de culcare; imbratisati-l de cateva ori pe zi

  1. Evitati suprastimularea copilului

Jucariile multifunctionale, televizorul, computerele si alte astfel de dispozitive pot afecta in mod semnificativ dezvoltarea creierului.

Prea multe experiente noi intr-un timp scurt sau prea multa stimulare pot provoca stres, ingreunand dezvoltarea sanatoasa a copilului. Pe copii ii ajuta mai mult libertatea de a explora si de a inventa jocuri sau chiar jucarii/obiecte din materialele sau jucariile simple pe care le au.

Semnalele care indica stres sau suprastimulare pot fi: evitarea, acoperirea fetei cu manutele, plans, frustrare, tristete sau apatie.

Exemplu:

Petreceti timp de calitate cu copilul dumneavoastra; implicati-va impreuna cu el in activitati motrice si de contact; jocuri simbolice cu jucarii simple (animalute, seturi de bucatarie, jucarii muzicale, carticele); mentineti interesul copilului in joc printr-un mod de comunicare si o mimica (expresii faciale) antrenante.

  1. Creati un mediu sigur pentru copilul dvs prin eliminarea riscurilor (jucarii sau jocuri nepotrivite, persoane nonresponsive la nevoile copilului, activitati ce pot fi periculoase)

Stresul experimentat la varste fragede are un impact semnificativ asupra activitatii cerebrale. Stresul si evenimentele traumatizante pot creste nivelul seric de cortizol (un neurotransmitator care se elibereaza in contexte specifice de tensiune emotionala). Acesta vulnerabilizeaza creierul distrugand celulele cerebrale si reducand numarul de conexiuni intre diverse parti ale creierului; acest proces pune in pericol zone care moduleaza raspunsurile emotionale prin reducerea dimensiunii lor – cortexul frontal.

Copiii care experimenteaza situatii de stres sau abuz dezvolta mecanisme de raspuns negative cum sunt frica, anxietatea, agresivitatea.

Pentru a preveni dezvoltarea unor astfel de reactii:

  • oferiti jucarii si jocuri adecvate varstei
  • oferiti alinare atunci cand copilul dvs este bolnav sau cand este expus la un eveniment cu potential psihotraumatizant
  • abordati o atitudine calda si suportiva
  • monitorizati activitatea si interactiunea copilului in mediile din afara familei pentru a evita situatii stresante prelungite sau persoane abuzive

Exemplu:

Atunci cand copilul dumneavoastra are febra poate deveni agitat si anxios. O solutie potrivita ar fi sa dormiti in aceeasi camera cu el, sa-i administrati tratamentul necesar asigurandu-l ca acesta il va ajuta sa se simta mai bine si ca totul va fi in regula

Drumul spre un mediu de invatare pozitiva

Parintii, bunicii si alte persoane implicate in viata copilului pot deschide ferestre spre invatare prin practicarea unor rutine sanatoase:

  1. Mentineti o rutina zilnica de stimulare

Copiii invata prin exersarea unor comportamente simple: rasfoind paginile unei carti,  cantand, dansand, mangaind un animal, alergand, privind si observand lumea din jur. Toate aceste activitati stimuleaza cate putin creierul si promoveaza dezvoltarea psihica armonioasa.

  1. Repetati in fiecare zi cantecele , povestioare, etc

Repetitia si exersarea reprezinta factori importanti pentru invatare, asa cum bine stim; sunt cai prin care creierul copilului poate asimila lucrurile pe care dorim sa le stie sau sa le practice. Desi pentru noi poate parea plictisitor, copiii adera si indragesc rutina , aceasta oferindu-le senzatia de siguranta si control.

Exemplu: cititi copilului dvs 10 minute in fiecare zi

  1. Vorbiti, radeti, cantati, jucati-va cucu bau-bau !

Prima cale prin care copilul poate invata sa vorbeasca este sa-i auda vorbind pe oamenii din jurul sau.

Cantati, cititi cu voce tare, adresati-va direct copilului dumneavoastra, cantati la instrumente de jucarie; comunicarea verbala si cantecele faciliteaza semnificativ asimilarea limbajului.

Exemplu: creati povesti, ascultati muzica clasica, cititi carti si adresati intrebari deschise.

  1. Oferiti oportunitati prin care copilul poate invata si exersa noi abilitati

Incercati sa-l incurajati sa invete lucruri noi in fiecare zi: invatati-l sa arunce o minge, sa rasfoiasca o carte, sa ascunda sau sa gaseasca o jucarie. Atunci cand invata sa mearga sprijinindu-se de dumneavoastra, oferiti-i sansa sa faca singur un pas si bucurati-va impreuna!

Prin activitatile pe care le faceti impreuna, in fiecare zi, incercati sa creati premisele unui proces de invatare sanatos despre sine, lume si viitor. Folositi caldura si afectiune atunci cand oferiti copiilor ceea ce au nevoie mai mult de la dumneavoastra – TIMPUL.

 

Gabriela Craciun

Psiholog clinician


rutina-tsd-1200x526.png
30/Nov/2017

În cartea sa “Autismul- Teorie și Intervenție”, Theo Peeters o citează pe Therese Joliffe, persoană cu tulburare de spectru autist: “Pentru cineva cu autism, realitatea este o masă compacta și confuză de evenimente, oameni, locuri, zgomote și imagini care se întrepătrund. În toate acestea, pare că nu există granițe clare, ordine sau semnificații. Cea mai mare parte a vieții mele a constat în încercarea de a descoperi o regularitate în toate acestea.[…] Și spre deosebire de ceea ce cred mulți, este întru totul posibil ca o persoană cu autism să se simtă singură și în același timp să iubească pe cineva. Daca s-ar afla pe o planetă cu ființe ciudate oamenii ar simți teamă, nu și-ar găsi locul și ar avea dificultăți în a desluși ceea ce gândesc, simt și doresc acele ființe ciudate și nu ar sti cum ar trebui să reacționeze la toate acestea în mod corect. Chiar aceasta este problema autismului.”

Concluzionând, am putea spune că o astfel de persoană are nevoie de “ceva” pentru a înțelege lumea din jurul său, așa cum și un matematician are nevoie de o formulă matematică pentru a rezolva o problemă. Fără înțelegere nu există implicare, deci nici conectare, asa cum ne dorim de la aceste persoane. Firește că o transformare radicală nu este posibilă. Această întâlnire se face prin compromisuri de ambele părți, undeva la mijlocul “înțelegerii”.

Ceea ce stă la baza acestei înțelegeri este rutina. Rutina oferă copiilor doua ingrediente indispensabile pentru a fii liberi să exploreze și să se dezvolte: predictibilitate și senzația de control. Pornind de la acestea, copilul cu tulburare de spectru autist va fi disponibil să se deschidă către ceilalți și să comunice.

O rutină eficientă în viața unui copil cu o astfel de tulburare se construiește după regula lui 3: întocmirea și respectarea fermă a unui sistem de recompensare și sancționare, structurarea timpului, structurarea spațiului. Această regulă a lui 3 oferă copilului informațiile necesare pentru a-și construi și regla comportamentul; a ști ce are de făcut, ce va face în viitorul apropiat și indepărtat; și mai ales ce reprezintă spațiul în care se află și care este funcționalitatea lui.

Aceste dimensiuni bine organizate, care nu trebuie să lipsească din viața unui copil, reduc semnificativ comportamentele de autostimulare, stereotipe și mai ales crizele de furie care dau bătăi de cap serioase părinților- prin simplul fapt că micuțul înțelege lumea în care trăiește.

Sistemul de recompense și sancțiuni presupune răspunsul nostru la un anumit comportament al copilului. Dacă țipă sau lovește cum voi reacționa pentru ca acest comportament să nu se mai repete? Dar mai ales cum să-l fac pe copilul meu să înteleagă că modul in care se comporta nu este adecvat? Daca își strânge jucăriile sau stă liniștit la masuță așteptându-și rândul, care este cea mai bună modalitate de a intari acest comportament? Voi ignora sau voi retrage beneficii în cazul comportamentelor indezirabile și voi adresa laude, voi oferi recompense vizuale pentru fiecare comportament adecvat. Firește că fiecare copil va avea un sistem personalizat, pentru nevoile și felul său de a fi.

Structurarea timpului și a spatiului nu numai că oferă copilului șansa de a decodifica mediul său înconjurător dar îl va face si mai eficient în sarcinile sale.

Un tabel ilustrat pe zile și perioade ale zilei cu ceea ce are de făcut este ca o hartă geografică pentru un călător străin. Așa cum este și structurarea spațiului: aranjarea în cameră a mobilierului în așa fel încât masuța de lucru cu materialele necesare să fie poziționată în afara stimulilor; pătuțul într-un loc cu mai putina lumina, etc.

Totodata, și celelalte camere din locuință trebuie prezentate copilului prin funcționalitatea lor: în bucătărie mâncăm, în baie ne spălăm, în camera de zi ne relaxăm, bineînteles conform unui program de rutine consecvent.

Crearea unor rutine pentru un copil cu tulburare de spectru autist nu este ușoară, iar implementarea cere timp pentru adaptare și înțelegere. Un program personalizat de terapie va poate îndruma spre cea mai eficientă modalitate de a face acest lucru. Dumneavoastră împreună cu terapeutul puteți aduce mai multa înțelegere în viața copilului și astfel, mai multă dorință de a se conecta la tot ce este în jurul său.

 

Gabriela Craciun

Psiholog Clinician


Kandoo-Potty-Training-Game.jpg
30/Nov/2017

Momentul potrivit in care putem incepe sa introducem olita este acela in care copilul se simte pregatit. Nu exista o varsta ideala la care “trebuie” sa se treaca la olita. Perioada instituirii acestei schimbari are loc intre 1 an si jumatate si 3 ani si jumatate, in functie de dezvoltarea psihomotrica a copilului.

 

Semnele care ne arata ca un copil este pregatit pentru a folosi olita:

  1. Sta curat cel putin 2 ore continuu in timpul zilei si/sau in timpul si/sau dupa somnul de pranz
  2. Simte/constientizeaza atunci cand face in scutec, de exemplu se duce in alta camera, se ascunde sub masa sau dupa un scaun, etc
  3. Are dezvoltate abilitatile de baza: merge singur, isi poate trage pantalonasii/chiloteii in sus si in jos, se poate aseza/ridica pe/de pe olita
  4. Imita comportamentul parintilor la toaleta
  5. Intelege limbajul vorbit si poate urma instructiuni. In cazul acesta: “Aseaza-te/Ridica-te de/pe olita!”, “Adu-mi olita!”, “ Ridica-te!” “Stai jos!” etc.
  6. Cel mai important semn: copilul vrea sa foloseasca olita: o indica cu degetul, o numeste intr-un anumit fel, incepe sa traga de scutec in semn ca ii este disconfortant, arata inspre chilotei sau vrea chiar sa-i imbrace, verbalizeaza direct: “ Vreau chilotei.”; “Vreau la olita/toaleta” “Vreau ca tine.”

Cand sa nu incepem procesul de tranzitie de la scutec la olita:

  1. Schimbarea domiciliului sau redecorarea acestuia
  2. Trecerea de la patutul mic de bebelus la pat de copii
  3. Daca mama a nascut de curand
  4. O afectiune semnificativa de sanatate a copilului sau a unui parinte, deces, divort, plecarea unui parinte, relatie tensionata intre parinti
  5. Intrarea in cresa/gradinita sau in prima luna de la intrare.

 

Inceperea folosirii olitei:

Este de dorit sa considerati acest antrenament ca pe un proces la care participati impreuna cu copilul, fiecare avand  responsabilitatile sale.

 

Responsabilitatea parintelui este de a crea un mediu securizant invatarii acestui lucru:

 

  • Sa recunoasca momentul in care copilul se afla in controlul fata de propriul corp
  • Sa permita copilului sa decida cand este pregatit sa renunte la scutec temporar/permanent pe timpul zilei sau sa mearga la olita
  • Sa-i explice si sa-l invete pe copil care sunt senzatiile si miscarile corpului care apar la urinare/defecare
  • Sa asigure conditiile propice: loc sigur si potrivit pentru aceasta activitate (in baie), olita pe masura copilului, cadru pentru scaunul de toaleta, etc.
  • Sa abordeze cu calm eventualele accidente
  • Sa evite critica atunci cand copilul are accidente si sa ofere laude atunci cand lucrurile decurg cu succes

Responsabilitatile copilului:

  • Sa decida momentul in care renunta la scutec temporar sau permanent si momentul in care este pregatit pentru olita
  • Sa invete semnalele propriului corp legate de eliminare
  • Sa foloseasca olita in ritmul sau propriu

 

Retineti ca orice  proces de invatare are nevoie de timp, rabdare si calm, pe fondul unei relatii securizante si calde cu copilul dumneavoastra. Simtul umorului si creativitatea pot fi ingredientele de succes. Puteti gasi propria metoda prin care sa faceti trecerea de la scutec la olita. Pregatiti-va pentru eventualele accidente si nu uitati ca fiecare copil are ritmul si modul sau de raportare la mediul inconjurator.

 

Gabriela Crăciun

Psiholog Clinician


tehnici-de-adaptare.jpg
20/Oct/2017

               Tehnici de adaptare pentru copii

 

Comportamentul copilului este modelat prin experiențele pe care le trăiește în contact cu lumea si în special prin interacțiunile cu părinții. De exemplu, copiii care sunt temperamental mai timizi pot deveni mai deschiși și se pot simți mai confortabil în situații noi dacă părinții îi susțin să se adapteze treptat pe parcursul acestor experiențe .

De asemenea, indiferent de constanta răspunsurilor la anumite situații, copiii pot să ne surprindă prin comportamente neașteptate. De exemplu, un copil retras în interacțiunea cu persoanele noi, se va atașa rapid de noua sa învățătoare.

Nu există un temperament bun sau un temperament mai putin bun, fiecare dintre acestea are și aspecte pozitive care pot fi potentate dar și trăsaturi problematice care pot fi diminuate. Mai jos sunt descrise particularități temperamentale care ridică dificultăți în educația copiilor. Pentru acestea sunt prezentate și câteva strategii de parenting care vă pot ajuta să depășiți momentele dificile.

REACTIA FATA DE PERSOANELE/SITUATIILE NOI

Ce și cum puteți îmbunătăți:

Pentru copilul care este mai degrabă ezitant, timid, și care

  • “se pornește greu”, are nevoie de timp și de susținerea parintilor pentru a se “încălzi” înainte de a se simți confortabil in interacțiune
  • preferă să stea mai mult cu dumneavoastră
  • pare să fie foarte fericit jucându-se singur sau doar cu un adult/prieten familiar

Strategii de parenting:

  • Considerați-vă o bază de siguranță pentru copilul dumneavoastră. Prezentati-i copii noi, ținându-l în brațe. Asezați-vă lângă un alt copil și explicati-i cu o voce securizantă ce anume face și spune celălalt copil.
  • Comunicați cu celelalte persoane folosind o paletă bogată de expresii faciale. Copilul dumneavoastră vă va observa și își va însuși aceste abilități sociale prin imitare.
  • Sugerați persoanelor noi să interacționeze gradat cu copilul dumneavoastră. Incurajati-l sa ofere o jucarie și lăsați-l să o folosească ca pe o punte de conectare.
  • Pe cât se poate, pregatiti din timp copilul atunci cand va intalniti cu persoane noi și dați-i timp suficient pentru a se obișnui cu locurile noi (de ex., locurile de joaca pentru copii). Impărtășiți-i ceva din aceea nouă situație sau descrieți persoana pe care o va întâlni, oferind informații care să-i seteze așteptările dar mai ales care să fie de interes: “Vom merge la ziua lui Andrei, acasa la el. Acolo sunt multe jucarii si sunt copii care se distreaza iar un baiat imbracat in urs polar îi ajută să facă tot felul de jocuri haioase.”
  • Cu cât oferiți mai multe informații copilului și creați un tablou viu a ceea ce se va întampla, cu atât copilul va primi cu mai multa usurință noul context și va avea sentimentul de control.
  • Folosiți cărți pentru copii și fotografii pentru a-i crea imaginea noii situații, descrieti locul, persoanele, functia lor și posibilitatile lui de distracție, momentele plăcute (ex: inainte de inceperea gradiniței). Acestea il vor face să se simtă pregatit și familiar cu ele.
  • Evitati sa vă etichetați copilul ca fiind “timid/retras”. Acestea pot fi percepute de către copil în primul rând prin energia cuvântului iar ceilalți copii/adulti își pot forma păreri nepotrivite. Doar explicați atat copilului dumneavoastră cat si persoanelor cu care el interactioneaza că felul lui este de a lua lucrurile mai ușor.

 

REACTIA LA SCHIMBARE

Pentru copiii care sunt mai degrabă inflexibili la schimbări sau chiar dependenți de rutinele lor și care:

  • reacționează chiar și la cea mai mică schimbare – o păturica noua, un biberon nou, un fel nou de mâncare, o farfurie nouă.
  • șe folosesc de vechile rutine pentru a se simți siguri și confortabil.
  • au nevoie de mult timp și suport pentru a se angaja în situații noi, verbalizând constant refuzul de a fi expus la acestea
  • pot experimenta crize de furie/frustrare în cazul unor schimbări minore – în trecerea de la o activitate la alta – de la joc la masa de prânz.

Strategii de parenting:

  • Folositi jucării pe parcursul tranziției. Oferiți educatoarei, de exemplu, una dintre jucariile preferate ale copilului, astfel ca aceasta noua persoană sa nu mai fie perceputa atat de straina.
  • Implicați copilul în procesul de tranziție (pregatiti împreună cu el ghiozdanelul pentru grădiniță).
  • Introduceți treptat noile activități. Planificati sa ajungeti la destinație suficient de devreme, astfel încât copilul să se poată obișnui cu spațiul și povestiți-i cum anume vor decurge lucrurile.
  • Informați copilul când anume se va incheia activitatea: “Ne vom intoarce acasa dupa ce te vei juca cu mingea impreuna cu copiii.”
  • Observați și lăudați copilul atunci când a făcut un pas către schimbare, spre exemplu când mergeți pentru prima dată într-un parc și îl încurajați să se alăture celorlalți copii la joacă: “Ai ales o jucărie foarte frumoasă! Să vedem ce jucării au si ceilalti!”
  • Oferiți copilului dumneavoastră libertatea de a alege si sentimentul de control asupra unei noi activitati – de exemplu în contextul unui curs de înot la care tocmai l-ați înscris: “Vrei să mai intrăm o dată in bazin inainte de a pleca?”

 

Persistență, Rabdare și Frustrare

Pentru copiii care sunt ușor iritabili atunci când întâmpină o dificultate și care:

  • cedează ușor la prima dificultate
  • devin nervoși dacă lucrurile nu merg cum își doresc
  • devin iritați dacă nu primesc mereu atenție sau ajutor

Strategii de parenting:

  • Dacă copilul dumneavoastră trebuie să aștepte (mâncare, atenție) explicați-i cu voce caldă ce anume faceți în acel moment: “Acum îți încalzesc laptele, apoi ți-l voi aduce”.
  • Dacă copilului dumneavoastră nu îi iese ceva anume din prima încercare, exprimați-vă aprecierea efortului și evaluați activitatea ca fiind dificilă : “Este greu să…, dar tu te descurci atât de bine!”
  • Învătați-vă copilul să se linistească singur. Luați pauză de la sarcina dificilă petrecând puțin timp într-o activitate placută pentru el.
  • Fragmentați sarcina în mai multe părți pentru a o face mai ușoară și pentru a-l învăța pe copil să fie organizat atunci când realizează un lucru/ indeplineste o sarcină.
  • Folosiți umorul: de exemplu, copilul va aprecia dacă veți vorbi pe un ton mai ferm cu turnul de cuburi care nu vrea să stea în picioare.
  • Oferiți exemplul personal: atunci când întâmpinați o dificultate, rămâneți calmi și în masura în care se poate, implicati-l și cereți-i ajutorul.
  • Rețineți, deși copilul dvs nu va fi niciodată cea mai rabdatoare și tolerantă persoană la frustrare, il puteți învăța cum să facă față unor astfel de context!

     Caracterul se formează structurându-se din educația și valorile morale care sunt învățate de la părinți. Împreună, temperamentul și caracterul formează personalitatea, care începe să se cristalizeze încapând cu varsta de 3 ani.

În cele din urmă, personalitatea este modelată de modurile specifice în care părinții reacționează la trăsăturile temperamentale pe care le manifestă copilul.

 

 

DOBÂNDIREA AUTOCONTROLULUI

În primii 3 ani de viață, copilul dumneavoastra începe să-și dezvolte autocontrolul- abilitatea de a-și gestiona emoțiile și comportamentele într-un mod acceptabil. De asemenea, învață să aștepte, să împartă și să facă față conflictelor cu ceilalți copii.

Cum îl puteți susține?

  • Folositi cuvinte care să il ajute pe copil să-și înțeleagă emotiile: “Văd că ești supărat pentru că plecăm din parc.”
  • Oferiți posibilitatea de alegere: “Vrei să ne jucam domino înainte sau după ce venim de afară?”
  • Rămâneți calmi când copilul dumneavoastră se simte frustrat: această atitudine îl ajută să se simtă în siguranță și în control. Reacția dumneavoastră in fata unui comportament sau context la care este expus reprezintă filtrul de evaluare al copilului asupra situației respective.
  • Ex: Dacă sunteți speriat atunci cand copilul intra în apă, mimica și starea emotioanală pe care copilul o va vedea/simți la dumneavoastră, îi va da de înțeles că este periculos ceea ce urmeaza să facă.

*Copilul dumneavoastră funcționează multă vreme ca un burete care absoarbe numeroase emoții, în special pe ale dumneavoastră pentru ca sunteti persoana cu care are cel mai puternic contact afectiv.

ÎNCREDEREA ÎN SINE

Copilul învață prin intermediul părintelui că este o persoană specială; că este iubit, inteligent, amuzant și capabil. Când copiii se simt bine cu ei însiși, sunt mult mai încrezatori si dispusi să abordeze noi provocări.

Cum il puteți stimula?

  • Observați și lăudați reușitele copilului dumneavoastră: “Ai reusit să gasești butonul de pornire. Bravo!”
  • Ajutați-vă copilul să găsească soluții: oferiți-i ajutorul într-un joc sau activitate pentru a reusi și a căpăta încredere în propriile puteri.
  • Oferiți copilului șansa de a realiza ceva pentru propria persoană, cum ar fi să amestece în cana cu lapte sau să îl toarne în alt recipient.
  • Încurajați-vă copilul să continue să încerce: “Te străduiești atât de tare să faci turnul din cuburi, bravo! Așa este câteodată, trebuie să încerci de mai multe ori.”

 

Rețineți!

Acestea reprezintă doua dintre cele 4 abilități de baza pe care copilul trebuie să si le însusească pentru a face față situatiilor cu care se va confrunta în colectivitate. Alături de abilitățile verbale și cognitive, autocontrolul și încrederea în sine clădesc pașii de succes pentru o integrare armonioasă la gradiniță și la scoală.

Gabriela Craciun

Psiholog clinician

sursă From Zero To Three


Copyright Mindtherapycenter 2019