Va rugam sa asteptati...

Şcoala de vară “de acasă”

June 30, 2020 by admin0

Vara asta te distrezi, ȋnveţi, te descoperi şi te dezvolţi sub coordonarea specialiştilor de la MindTherapy Center.  Suntem o echipă de psihologi, psihopedagogi, psihoterapeuţi cu experienţă ȋn ȋnvăţare prin intermediul jocului dornici să ȋmpărtăşim cu voi, noi şi vechi modalităţi de a face faţă provocărilor de zi cu zi ȋn ceea ce ȋnseamnă cerinţele specifice vȃrstei preşcolare şi şcolare.

Vara cu toţii ne bucuram de libertate, de faptul că scăpăm de un program impus de gradiniţă/ şcoală/ serviciu, dar nu de puţine ori toată această libertate ne face să ne dorim reȋnceperea activităţii, nu de puţine ori auzim părinţii, bunicii plȃngȃndu-se că cei mici petrec prea mult timp ȋn faţa ecranelor şi că nu mai ştiu cu ce să le umple timpul.

Anul acesta, din cauza Covid 19, Şcoala de vara nu se va mai desfăşura ȋn clinica noastră, aşa că ne-am adaptat situaţiei actuale şi vă propunem un program structurat pe parcursul a 8 săptămȃni, cu activități educative, jucăușe și creative în care vă puteți implica acasă, alături de copiii dumneavoastră.

Programul ”ŞCOALA DE VARĂ DE ACASĂ”, se adresează copiilor ȋntre 3- 6 ani  şi 7 – 10 ani.

Programul activităților este structurat pentru intervalul 9-13.

Săptămȃna autocunoaşterii: scopul principal al activităţilor planificate pentru prima săptămȃnă este facilitarea autocunoaşterii realizată în familie. Prin intermediul activităţilor propuse ne propunem ca toţi cei implicaţi să şi descopere abilităţile, emoţiile, caracteristicile fizice, cognitive, abilităţile sociale.

Săptămȃna curiozităţii: copiii îşi exprimă curiozitatea în diferite moduri. Atunci când doresc să exploreze ceva nou, îşi folosesc toate simţurile pentru a observa ceea ce prezintă un mare interes pentru ei. Prin activitatile propuse vom gasi raspusuri la întrebări legate de diverse fenomene sau actiuni din mediu („Ce este?“, „Ce înseamnă?“, „De ce se intampla?, “Cum se face?, Cum functioneaza? De ce?“).

Săptămȃna experimentelor:   alături de copii, vom experimenta  o serie de trucuri inspirate din fizica distractivă şi chimia magica!

Săptămȃna senzorială:  dezvoltarea senzorială stimulează dezvoltarea copilului ȋn plan cognitiv, social şi emoţional. M. Montessori consideră că simțurile noastre sunt niște “porți deschise spre lume”, iar materialele senzoriale sunt cheile date copilului pentru a le deschide.

Săptămȃna exploratorilor: activităţi recreative ȋn natura, jocuri de ȋnvatare adaptate vȃrstei, ȋnvăţăm să ne orientăm cu ajutorul hărţilor, să exporăm mediul ȋnconjurător.

Săptămȃna creativităţii: ne familiarizăm cu instrumentele de lucru, ȋnvăţăm să dăm altă ȋntrebuinţare materialelor reciclabile, ne confecţionăm jucării, realizăm obiecte decorative.

Săptămȃna gastronomiei: descoperim ȋmpreună beneficiile unei alimentaţii sănătoase, ȋnvăţăm să gătim şi să funcţionăm ca o echipă ȋn bucătărie

Săptămȃna familiei: realizăm un afiş al familiei, discutăm despre experienţele trăite ȋmpreună, punem ȋn scenă situaţii cu diverse emoţii, facem planuri pentru final de vacanţă.

 

Costul unui program saptamanal  – 80 RON

Mai multe detalii la telefon: 0770334261, email: office@mindtherapycenter.

Va asteptam cu drag!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Copyright Mindtherapycenter 2019