Va rugam sa asteptati...

Relația copiilor și adolescenților cu tehnologia

Dr Ana Maria Iosupescu

Medic psihiatru copii și adolescenți

Psihoterapeut

 

– Începând cu ce vârstă este suficient de dezvoltat creierul unui copil pentru a nu fi afectat (pentru a nu i se produce modificări majore) prin folosirea zilnică de tehnologie digitală?

Nu există o vârstă unanim acceptată, însă se recomandă ca expunerea la TV să fie minimă până la vârsta de 2 ani iar expunerea la tehnologie digitală  – după intrarea în colectivitate (3-4 ani), la început doar cu acces la aplicaţii cu conţinut educativ, iar mai apoi, şi la activităţi de joc (cu limite clare de timp).

 

– Până la ce punct este de ajutor în dezvoltarea unui copil utilizarea computerului și a celorlalte mijloace tehnologice? Ce spun studiile în acest sens, care este durata optimă de folosirea a unor astfel de mijloace tehnologice de către un copil/adolescent? De asemenea, de la ce vârstă poate începe un copil/adolescent să folosească tehnologia?

 

Academia Americană de Pediatrie (AAP) recomandă evitarea expunerii în faţa televizorului a unui copil mai mic de 2 ani.

Între 0-3 ani TV are doar rol senzorial (stimulare vizuală, auditivă), neavând practic, în ciuda a ceea ce se crede, niciun beneficiu asupra dezvoltării abilităţilor cognitive sau de limbaj. Dimpotrivă, există din ce în ce mai mulţi copii care sunt expuşi timp prelungit la TV de la câteva luni şi ajung la psiholog sau psihiatru la vârsta de 2 ani pentru că sunt foarte agitaţi, prezintă dezinteres în interacţiunea cu părinţii sau alţi copii, au un limbaj insuficient dezvoltat (deşi unii copii pot cunoaşte câteva cuvinte în lb engleză, preluate de la TV, însă acest tip de vocabular este nefuncţional) – adică au manifestări comune celor din Tulburările de spectru autist. Aceste manifestări apar ca urmare a lipsei de stimulare a abilităţilor de limbaj şi comunicare în interacţiunea cu părinţii – copilul învaţă în primii ani de viaţă din mesaje transmise de vocea umană, din experienţe reale şi prin interacţiune directă cu persoanele de îngrijire, nicidecum din aplicaţii pe tabletă sau de la TV.

Aşadar, între 0-2 ani, expunerea la TV va fi de maxim 10-15 minute zilnic, în prezenţa unui adult care să-l ajute pe copil să imite sunete sau să indice imaginile pe care le vede.

Între 3-5 ani creşte interesul, în special pentru desene animate şi
copilul imită multe dintre lucrurile pe care le vede. Adultul îl poate ajuta să înţeleagă ce a văzut, să discute pe baza conţinutului, să-l încurajeze să povesteasca despre ceea ce a văzut, pentru a nu confunda realitatea cu lumea virtuală şi poate fi expus la TV maxim 30 min. zilnic

După 5-7 ani, apare interes pentru filme, documentare despre modul în care se întâmplă lucrurile, în care se construiesc, cum apar sau dispar, copilul are mai multă răbdare să urmărească un documentar de 20-30 min.
Şi acum este importantă prezenţa părintelui care poate să răspundă întrebărilor copilului, să discute despre subiectul vizionat, să permită copilului să îşi exprime ideile, temerile, curiozităţile sau confuzia. Durata de timp petrecut la TV poate creşte treptat la 45 min – 1 h, fragmentat pe parcursul unei zile.

Cu toate că tableta, telefon şi calculatorul au devenit mijloacele de joacă preferate ale copiilor de toate vârstele – acestea pot fi chiar mai nocive dacă sunt folosite de la vârste fragede. Unele studii au arătat că aplicaţiile sau jocurile cu conţinut educaţional, instalate pe tabletă, telefon sau calculator pentru copii peste 3 ani, cu durată scurtă (5-10 minute) pot fi utile pentru creşterea abilităţilor de învăţare, memorare, logică, coordonare. Am observat că sunt însă mulţi copii care au acces la aceste mijloace încă de la vârsta de 1 an (poate chiar mai devreme) pentru a viziona filmuleţe sau clipuri – la fel ca şi în cazul TV, acest lucru poate să provoace agitaţie, neatenţie, întârziere în dezvoltarea limbajului şi comunicării.

Se recomandă ca accesul copiilor la tehnologie să fie după vârsta de 3 ani, perioade scurte (5-10 min), numai pentru programe educaţionale şi cu un control parental foarte strict. Sunt autori care subliniază că, fără supraveghere parentală adecvată, expunerea unui copil la astfel de gadgeturi ar trebui amânată cât mai mult posibil. Jocurile video şi utilizarea Internetului în scopuri non-educaţionale (Facebook sau reţele de socializare) pot fi accesibile pentru un copil după vârsta de 9-10 ani. AAP recomandă un timp de expunere de maxim 2 ore, în activităţi cu funcţie de învăţare.

 

– Care pot fi consecințele de ordin psihologic și comportamental atunci când un copil/adolescent petrece prea mult timp în fața unui ecran (indiferent că este al televizorului, al computerului, al tabletei ori al telefonului mobil)?

În primul rând, este important să subliniem faptul că mijloacele media „consumate” cu măsură, pe lângă avantajele care ţin de accesul rapid la informaţii şi servicii care ne economisesc timpul atât de preţios, pot avea efecte benefice asupra creierului: numeroase studii arată că utilizarea Internetului îmbunătăţeşte capacitatea de a lua decizii, memoria de lucru şi stimulează funcţiile cognitive la vârstnici, reprezentând chiar un factor de protecţie împotriva bolii Alzheimer (de exemplu, un studiu efectuat la UCLA a arătat că, la persoanele vârstnice care petrec chiar şi o perioadă scurtă de timp în efectuarea de căutări pe Internet pot apărea modificări  în activitatea creierului, a cărui funcţionare se îmbunătăţeşte semnificativ după un astfel de exerciţiu simplu, combătând modificările fiziologice legate de vârstă, care determină încetinirea şi reducerea funcţiilor cognitive).

Un alt studiu indică faptul că utilizarea de diverse aplicaţii/browsingul pe Internet creşte nivelul inteligenţei (QI) deşi poate avea, în acelaşi timp, o influenţă negativă asupra reţelelor neuronale.

Am putea spune că mijloacele media reprezintă, astăzi, pentru cei mai mulţi dintre noi, un „creier adiţional” care reţine informaţiile de care noi considerăm că putem avea nevoie la un moment dat, dar pe care nu le putem reţine în detaliu, care poate răspunde rapid la întrebările dificile cu care ne confruntăm fără să fie nevoie de efort de memorie din partea noastră, care ne menţine creierele active dar care prin utilizare necontrolată, patologică, poate avea un impact negativ asupra performanţelor (profesionale, la adulţi sau şcolare, în cazul copiilor), relaţiilor sociale şi asupra stării noastre emoţionale.

Aceste mijloace utilizate excesiv cresc distractibilitatea atenţiei şi determină dificultăţi de concentrare şi susţinere a atenţiei (de ex., la citirea unui text – ajungem să citim doar titlul, ideile cu caractere subliniate), scad capacitatea de gândire creativă, putând chiar determina neglijarea activităţilor zilnice, dezvoltarea de relaţii interpersonale defectuoase, izolare socială, comportamente agresive, tulburări de dispoziţie, deprivare de somn care determină scăderea capacităţii de concentrare, oboseală cronică şi slăbirea sistemului imunitar, uneori chiar dependenţă fizică.

– Cum poate recunoaște un părinte simptomele dependenței de tehnologie?
În ce condiții copilul/adolescentul are nevoie de ajutor specializat?

Dependenţa de TV se întâlneşte mai rar şi apare prin expunere prelungită în faţa televizorului (mănâncă la TV, se joacă/învaţă cu TV deschis, adoarme cu TV, TV în camera în care doarme) şi prin lipsa de limite în ceea ce priveşte calitatea subiectelor urmărite.

Semne ale dependenţei:

  • apatie,
  • lipsa interesului pentru jocuri în afara casei,
  • dificultăţi de relaţionare cu copiii de aceeaşi vârstă sau cu persoane noi,

Utilizarea problematică a Internetului sau dependenţa de jocuri video beneficiază chiar de un chestionar de diagnostic (Young, 1998) şi semnalele de alarmă care pot fi identificate de către părinte sunt:

  • Dorinţă sau impuls puternic de a folosi internetul şi un sentiment de euforie atunci se află on-line
  • Reducerea timpului petrecut online determină simptome de sevraj (stare generală proastă, nelinişte, iritabilitate, lipsă de concentrare, tulburări de somn) care pot fi ameliorate prin înlocuire cu alte dispozitive electronice (TV, jocuri portabile, jocuri de noroc)
  • Nevoie continuă de prelungire a timpului de utilizare a Internetului pentru a atinge un sentiment de satisfacţie
  • Continuu preocupat de activităţile pe calculator (când nu are acces)
  • Îşi apără cu înverşunare dreptul de a utiliza calculatorul aşa cum doreşte
  • Dificultăţi în a controla durata de timp pe care o petrece pe Internet iar eforturile de a diminua acest timp şi de a-şi controla comportamentul on-line au eşuat de mai multe ori
  • Interese reduse sau absente pentru activităţi sociale şi recreaţionale, neglijează prietenii şi familia
  • Tendinţa de a nega sau minimaliza importanţa pe care o acordă Internetului
  • Neglijarea sarcinilor şcolare sau a rutinelor zilnice, a somnului

Atunci când există 5 sau mai multe dintre cele de mai sus, este momentul în care părintele ar trebui să se adreseze unui specialist.

– Cum poate fi ajutat copilul/adolescentul să scape de dependența de tehnologie? În ce constă tratamentul de dezintoxicare?

 

Sunt din ce în ce mai multe cazuri de copii, la vârste din ce în ce mai mici, care îşi găsesc unica plăcere în utilizarea tehnologiei şi, mai ales, a jocurilor video. Aceşti copii ajung să refuze şcoala şi orice alte activităţi sociale.

Înainte de toate, este important să învăţăm cum să prevenim dezvoltarea unei dependenţe. Şi acest lucru începe de la vârste fragede, când părinţii ar trebui să fie mai preocupaţi de calitatea timpului petrecut alături de copiii lor, în experienţe reale de viaţă mai degrabă decât a le oferi cadouri şi gadgeturi de ultimă generaţie pentru a le umple timpul şi a le oferi plăceri de moment. La vârste mici nu copilul este cel care alege să-şi cumpere un nou telefon.

Atunci când copilul începe să petreacă timp la calculator/TV/telefon, ar fi util ca părintele să fie prezent şi să discute, într-un limbaj adecvat vârstei despre ce face copilul pe Internet, despre menţinerea unui echilibru în ceea ce priveşte timpul petrecut în faţa ecranelor, despre influenţa mijloacelor media asupra creierului; se vor stabili limite privind timpul de expunere,  utilizarea mesageriei instant, a aplicaţiilor pe care le descarcă de pe Internet, vizionarea de clipuri video pe Internet, crearea unui profil propriu pe o reţea socială: comunicarea datelor personale, încărcarea pozelor pe profilele de socializare.

Utile sunt şi programele de control parental care pot fi instalate în computer pentru a supraveghea activitatea online.  Există, de asemenea, programe care gestionează timpul petrecut online.

Cum poate fi ajutat un copil deja dependent? Prin psihoterapie, terapie de grup, implicarea familiei într-un mod suportiv (nu critic şi agresiv), înlocuirea, treptată a timpului petrecut în faţa ecranelor cu alte tipuri de activităţi: citit, întâlniri cu prietenii, activităţi sportive sau recreative în afara casei. Schimbarea acestor comportamente este un proces dificil, greu de tolerat în primul rând de către părintele îngrijorat şi speriat de faptul că fiul/fiica sa va pierde şcoala şi care are şanse de reuşită doar dacă toate persoanele implicate în creşterea şi educaţia copilului înţeleg gravitatea situaţiei şi acordă sprijin copilului.

 

 

 

 

– Cum poate fi ajutat un adolescent să înțeleagă că tehnologia trebuie să fie un instrument pentru el și nu invers?

I se pot pune la dispoziţie materiale din care poate afla care sunt efectele utilizării fără limită a acestor mijloace şi este încurajat să se implice şi în alte tipuri de activităţi, pentru a vedea beneficiile dobândirii de abilităţi în mai multe domenii


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Copyright Mindtherapycenter 2019