Mintea creează realitatea?

Raluca Matiaș

Psiholog clinician

Psihoterapeut

 

Mintea este un mecanism extrem de complex, care ne poate ajuta sau ne poate crea o realitate pe care nu vrem să o trăim. Pentru a înțelege mai bine ce reprezintă mintea, haideți să definim mai întâi câteva noțiuni.

Vorbind despre creier, îl putem defini ca fiind un traducător universal al tuturor informațiilor care vin spre noi. Fizic, este doar o bucata de carne, alcătuită 75% din apă, celule gliale și neuroni. Creierul are o sută de miliarde de neuroni, conectați într-o miriadă de modele tridimensionale. Diferitele combinații alcătuiesc rețele neuronale. Deci, creierul este un organ care posedă cel mai mare număr de neuroni adunați laolaltî. Cel mai important rol al creierului este acela că produce MINTEA.

MINTEA este creierul aflat în acțiune. Așadar, creierul este aparatul fizic prin care se produce mintea.

Un alt concept important este cel de CONȘTIENT. Conștientul este entitatea care locuiește în creier și îl ocupă. Conștientul este localizat în neocortex, centrul voinței, centrul gândirii conștiente din creier. Mintea este produsul conștiinței.

CONȘTIINȚA ne permite să gândim și în același timp să observăm procesul de gândire. Conștiința este conștientă de sine și de percepția vieții înconjurătoare.

Acestea sunt câteva noțiuni teoretice care ne ajută să înțelegem mai bine acest instrument minunat, numit creier. Ce putem face cu el? Numai lucruri minunate…depinde de noi…

Există studii recente în domeniul neuroștiințelor care arată că ne putem schimba creierul prin intermediul gândurilor. O veste minunată! Se pare că sediul conștiinței se află în lobul frontal. Aici se formează imaginea de sine și felul cum percepem realitatea înconjurătoare și interacționăm cu aceasta.

Cum ne influențează gândurile? Atunci când apare, fiecare gând produce o substanță căreia îi corespunde o senzație în corp. Cu toții am auzit de gânduri pozitive care ne fac să ne simțim bine și de gânduri negative care ne fac să ne simțim mai puțin bine. Când apare gândul pozitiv, creierul produce neurotransmițătorul numit dopamină. Când apare gândul negativ, creierul produce neuropeptide. Și așa ajungem să ne simțim bine sau mai puțin bine…

                                    Astfel gândurile devin materie…

Așadar, gândirea creează simțire iar apoi simțirea creează gândire. Aceasta duce la apariția în corp a unei stări, care determină modul în care ne simțim și ne comportăm. În funcție de ce gândim și simțim, ne creăm starea. Și tot așa…

Neuroștiința ne-a arătat că gândurile produc reacții chimice în creier care apoi devin concrete în corpul nostru.

Ar fi bine să ținem seama de faptul că, repetate suficient de des, gândurile conștiente devin un mod inconștient de gândire.

Vestea bună este ca prin autodisciplină, celulele nervoase care nu se mai activează împreună, nu mai fac parte din același circuit. Adică, putem selecta în mod conștient modul în care gândim. Și implicit ce stare vrem să avem. Încă ceva: în condiții de efort mental adecvat, creierul nu face diferența între efortul fizic și cel mental…

Deci creierul are o uimitoare capacitate: aceea de a se remodela, reforma și reorganiza chiar și la vârste avansate. Acest proces poartă denumirea de neuroplasticitate. S-a demonstrat chiar și faptul că neuronii se pot regenera, prin efort mental susținut.

   Reorganizarea creierului durează toată viața!

Așadar, capacitatea naturală de neuroplasticitate a creierului reprezintă puterea sa de a se reconfigura și de a crea alte circuite la orice vârstă, ceea ce conduce la dezvoltarea creierului. Să avem, prin urmare, mare atentie la ce gânduri emitem, pentru că ele ne pot crea realitatea!

Revenind la minte….se pare că pentru a emite gânduri pozitive și frumoase, avem nevoie de o anumită disciplină a minții. Mintea uneori poate fi indisciplinată. Numai că această indisciplină a fost creată de cei care ne-au educat într-un mod rigid, prin impunerea propriilor valori. Cu toții am întâlnit acel TREBUIE încă din copilărie. Disciplina rigidă a fost implementată prin TREBUIE! Atunci ni s-a transmis ce e bine și ce e rău, ce e corect și ce e gresit. Așa am învățat că există bine și rău. Violența și agresivitatea sub toate formele ei, s-au născut prin prisma acestei discipline rigide. Pentru o mare parte dintre noi, disciplina a însemnat să facem ce zic altți si nu ce decidem sau ne dorim noi.  Disciplina ar fi ideal să însemne propria căutare…

Datorită impunerii apare rezistența. Copilul nu e ascultat, ci i se impune o disciplină rigidă. Cealaltă parte a disciplinei este permisivitatea, adica a lăsa copilul să facă tot ceea  ce dorește. Astfel, el nu va învăța ce înseamnă responsabilitatea. Calea optimă ar fi aceea prin care, atunci când dorim să-i transmitem ceva unui copil, să oferim explicații. Copilul va înmagazina acel lucru, nu prin a-l simți ca fiind obligație, impunere, ci ca fiind dezvoltat de propria voință, ca venind din propria ființă.

Mintea va căuta întotdeauna să evite durerea și să accepte plăcerea. Nu are nevoie de TREBUIE (obligativitate) pentru a se disciplina.  Rolul cel mai important al minții e să ne protejeze. Dar ea știe să ne protejeze așa cum a fost învățată. Dacă am cunoscut durerea și suferința, ea prin acest lucru trăiește, pentru că e singurul lucru pe care știe să îl facă. Minții nu îi place schimbarea. Ea funcționează după tipare cunoscute. De aceea, oamenii se schimbă foarte greu sau deloc. Când mintea preia controlul, corpul se supune. Și astfel se creează o realitate conform minții noastre, care ne conduce.

Am observat, de-a lungul timpului, că mintea nu este același lucru cu raționalul. Conștiința este cea care raționează. Așa cum am stabilit, creierul este doar un organ care procesează informația. Mintea este alcătuită din emoții și gânduri; emoțiile sunt cele care se depozitează în corp și uneori produc boli în funcție de ceea ce gândim!!!

Cu toate că este genială, mintea lucrează cu imaginația, ea modifică de multe ori realitatea. Mintea se bazează pe memorarea de informații la care face apel adesea pentru a trăi o experiență. Ea are capacitatea de a conceptualiza, de a reduce totul la minim (uneori la propria persoană), de a traduce experiențele. Mintea pune etichete. Are o capacitate uimitoare de a amâna (în special atunci când un lucru nu ne face plăcere). În același timp, mintea va opune rezistență la orice (mai ales la ceea ce implică o schimbare).

Așadar, haideți să renunțăm la limitări și convingeri și prin propria experiență, să ne disciplinăm mintea în mod conștient și să integrăm faptul că exteriorul reflectă interiorul. În acest fel putem să lucrăm cu mintea în beneficiul nostru!