Va rugam sa asteptati...

Părinți conștienți, adolescenți echilibrați

May 11, 2020 by Raluca Matias0

Toata lumea a auzit de expresia “Așchia nu sare departe de trunchi”. Se pare că acest lucru exprimă în totalitate faptul că ceea ce creăm , adica copiii noștri, sunt de fapt oglinda noastră, aspect mai vizibil în cazul adolescenților.

Copiii sunt mai evoluați decât părinții. Acest lucru se întâmplă deoarece, la nivel genetic, avem informația că fiecare generație nouă trebuie să aducă un plus societății. Așadar, lumea este într-o continuă schimbare, pentru că totul înseamnă evoluție.

  1. Siegel făcea referire la perioada adolescenței, ce se desfășoară între 12 și 24 de ani, perioada în care au loc transformări majore, aspect pentru care adolescenții sunt mai greu de înțeles.

Dar înainte de a ajunge adolescenți suntem mai întâi copii. Se pare că întreaga noastră existență pornește de acolo. În mica copilărie se formează relațiile de atașament cu părinții sau cu cei care ne îngrijesc, aspect care fi determinant pentru adolescent și mai târziu, pentru adultul de mâine. Aceste relații de atașament dau naștere la modele de atașament, care vor determina reacțiile noastre în anumite situații și, ulterior, comportamentul global. De fapt, se activează un anume model în funcție de persoană și de situația care ne aduce aminte de trecut.

Există două tipuri principale de modele de atașament: cel securizant și cel nesecurizant. Modelul securizant se formează atunci când suntem văzuți, suntem alinați și ne simțim în siguranță, ca și copii. Dacă unul dintre aceste aspecte nu este îndeplinit, conduce la un model nesecurizat.

Există patru moduri principale în care ne formăm atașamentul față de părinți:

  1. Modelul securizant: părintele este cât se poate de prezent și consecvent în a vedea copilul și a-i oferi alinare atunci când acesta o cere, aspect care conduce la echilibrarea emoțiilor și la înțelegerea lor.
  2. Modelul evitant: copilul nu a fost văzut de părinte și nu a primit alinare. Acest lucru conduce spre a căuta în exterior ceea ce nu am primit în mica copilărie și se traduce prin dificultăți în a ne conecta cu alții.
  3. Modelul ambivalent: părintele este inconsecvent în relația cu copilul.
  4. Modelul dezorganizat: apare în contextul celorlalte trei. Copilul vrea se se apropie dar și să se depărteze de părinte.

De asemenea, mai există, din păcate tot mai des întâlnit, atașamentul reactiv, situație în care, se pare că în mica copilărie, nu a existat o figură clară de care să ne  putem atașa, deoarece părintele nu era disponibil emoțional. Astfel poate apărea o stare disfuncțională care va conduce la un comportament disfuncțional, numit tulburare de atașament reactiv, în care putem avea dificultăți în a gestiona emoțiile și a stabili relații sociale echilibrate.

Așadar, am expus aceste lucruri spre a-l înțelege mai bine pe adolescentul în formare.

Creierul este alcătuit dintr-o sumă de celule care comunică folosindu-se de substanțe chimice numite neurotransmițători. Dopamina este principalul neurotransmițător, despre care se știe că este cel responsabil de obținerea plăcerii. În adolescență se amplifică activitatea circuitelor neuronale care utilizează dopamina, fapt care îi determină pe adolescenți să caute noul și senzaționalul.  De asemenea, s-a constatat faptul că nivelul de dopamină este mai scăzut la adolescenți, aspect ce implică nevoia permanentă de a căuta plăcere, de multe ori prin lucruri nepotrivite, uneori chiar periculoase.

Așadar, mintea adolescentului trece printr-o serie de transformări (D. Siegel):

  1. căutarea noutății
  2. intensitatea crescută a emoțiilor (fac ceva pentru a crește secreția de dopamină la nivel cerebral, pentru a obține plăcerea)
  3. integrarea socială (sentimentul de a aparține unui grup, caută tineri cu aceleași preocupări/interese)
  4. activarea dorinței de a crea lucruri noi, inedite

!!!De reținut este faptul că adolescentul va căuta întotdeauna noutatea, acest lucru constând inclusiv în crearea de relații de prietenie noi, schimbătoare; impulsul emoțional este foarte puternic. Adolescența este cea mai creativă perioadă a vieții noastre dar, în același timp nu trebuie sa uităm că adolescentul se adaptează la diverse frustrari căutând modalități de a simți plăcere, unele dintre acestea putând chiar crea dependențe (astfel creierul secreta mai multa dopamină, ca să obțină plăcerea).

Dincolo de teorie, ce soluții există pentru a-i ajuta pe adolescenți să aibă reacții emoționale echilibrate?

Adolescentul are nevoia de a fi conectat cu părintele, de a fi văzut de către acesta. Adultul crește odată cu copilul. Astfel, acesta își dă seama cum a fost crescut.

Nevoile adolescentului sunt simple:

– să fie văzut

– să se simtă în siguranță

– să fie alinat, îmbrățișat când are nevoie

Tot în această perioadă se dezvoltă și Eul sexual. Fiecare adolescent resimte în mod diferit acest lucru. Uneori aceste trăiri pot fi inconfortabile. Schimbările hormonale și cerebrale din această perioadă conduc de multe ori la confuzii.

Părintele se poate simți dat la o parte deoarece adolescentul va relaționa mai mult cu semenii decât cu părinții sau cu membrii familiei. Cel mai important lucru pentru adolescenți este să simta ca suntem prezenți în viața lor. Prezența este o cale de a menține încrederea, a păstra relațiile puternice și o comunicare deschisă. Asta nu înseamnă să renunțăm la autoritatea parentală. Stilul de parentaj trebuie să fie ferm dar flexibil pentru ca, în același timp, adolescentul să simtă conectarea și comunicarea cu părinții săi.

Așadar, dragi părinți de adolescenți, rețineți:

Un adult echilibrat va acționa, un adult dezechilibrat va reacționa!

A acționa înseamnă a gândi, iar a reacționa înseamnă a intra în emoție.

Deci mingea este în terenul părintelui. Acesta trebuie să înțeleagă că nimeni nu se naște părinte, această ”meserie” nu se învață la școală și singurul lucru pe care putem să îl facem este să lucrăm cu noi pentru a ne echilibra proprii copii sau adolescenți. Dar pentru aceasta trebuie să fim în primul rând conștienți. Putem începe cu câteva întrebări pentru a ne cunoaște și a ne înțelege pe noi:

Cine sunt? Ce vreau? Ce mă face fericit?

Continuarea o vedeți în copilul sau adolescentul din propria casă. Nu vă faceți mari procese de conștiință: se pare că nu am fost învățați să ne uităm înăuntrul nostru, ci să privim mai mult în exterior. De aceea întotdeauna avem tendința de a considera că ceilalți sunt de vină pentru nereușitele noastre și nu noi! Și cum informația este inscripționată la nivel de genă, este un pic mai greu de schimbat. Dar nu imposibil!

Să CONȘTIENTIZĂM mai întâi că întradevăr Așchia nu sare departe de trunchi! Și să vedem în adolescenți ceea ce nu reușim să vedem în noi! Fără judecată și fără așteptări! Căci ne judecăm în primul rând pe noi și așteptările pe care le avem de la copii sunt, de fapt, așteptări de la noi!

În concluzie, noi contribuim la creșterea copiilor și adolescenților, iar acest fapt ne ajută pe noi înșine sa creștem, de multe ori fără să realizăm acest lucru, adică să fim CONȘTIENȚI!

 

Raluca Matiaș

Psiholog Clinician

Psihoterapeut


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Copyright Mindtherapycenter 2019