Va rugam sa asteptati...

Șeful toxic

April 25, 2020 by Silvia Ungureanu0
  1. Ce inseamna un sef toxic?

Un sef toxic, dupa parerea mea, este un sef care induce frica. Un sef toxic te face sa te simti inadecvat, inutil, tolerat la locul de munca; un sef toxic poate fi si un sef care iti neaga explicit si/sau implicit valoarea profesionala si nu numai; un sef toxic te streseaza prin sarcini prea multe pe care le vrea rezolvate intr-un timp inacceptabil de scurt; este un sef care vrea sa fi rezolvat problema ieri desi el ti-a semnalat problema azi; este un sef care te hartuieste cu sarcini care nu cad in atributiile tale dar pe care vrea sa le faci doar tu si nimeni altcineva; un sef care iti vede defectele dar niciodata calitatile; un sef care te foloseste la maxim dar nu te valorizeaza niciodata ci din contra incearca sa-ti demonstreze cat de inutil si lipsit de valoare esti.

  1. Cum ne poate imbolnavi un astfel de sef?

Un sef toxic creeaza cel putin o stare de anxietate in angajat, si nu de putine ori chiar genereaza frica. Mentinute perioade indelungate de timp, acestea genereaza conflicte interioare si degenereaza ulterior in atacuri de panica, irascibilitate crescuta si de multe ori apar somatizari.

Mai devreme sau mai tarziu stima de sine are de suferit. Si de aici, lucrurile se complica treptat ajungandu-se la neincredere in propriile capacitati, autodevalorizare si in cele din urma la depresie. Persoana isi pierde treptat reperele personale daca nu are un Eu si un Supraeu puternic.

Un sef toxic nu afecteaza doar angajatul ci si familia acestuia. Afectat puternic de situatia de la serviciu, inevitabil, angajatul va duce starea de frustrare si neimplinire acasa, in familie, in grupul de prieteni.

  1. Cum putem sa-i facem fata?

Ca sa faci fata unui sef toxic ai nevoie in primul rand de stima de sine. E important sa te cunosti pe tine, sa ai o buna imagine de sine si sa stii exact care iti sunt drepturile si atributiile la acel loc de munca. Mai trebuie sa ai si curajul de a te opune intr-un mod civilizat dar ferm.

Mai ai nevoie de asemenea de un cerc de prieteni si/sau de o familie care sa te sustina, nelasandu-te sa-ti pierzi increderea in tine sau sa incepi sa te devalorizezi ca urmare a conflictului direct sau indirect cu seful toxic.

De asemenea poti sa cauti ajutor in psihoterapie pentru a discuta ce se intampla cu tine in interior, pentru a minimiza pe cat posibil efectul unui astfel de sef si pentru a te ajuta sa-ti gasesti resursele personale de a face fata unui astfel de sef .

Foarte util este sa-ti permiti sa te gandesti daca ai neaparata nevoie de acel loc de munca. De ce sa ai de-a face cu un asfel de sef daca ai putea sa-ti gasesti un alt loc de munca in care situatia aceasta sa nu mai existe?

Silvia Ungureanu

Psihoterapeut


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Copyright Mindtherapycenter 2019