A.N. Leontiev, descrie jocul drept activitatea de exprimare a vieţii psihice la vârsta preṣcolară, dar ṣi de exersare ṣi dezvoltare a personalităţii în ansamblu.

L.S. Vâgotski afirmă că activitatea de joc este formativă în deplinul înteles al cuvântului atunci când cerinţele formulate (prin reguli, sarcini sau subiect) sunt cu puţin peste posibilităţile copilului, date de nivelul de dezvoltare atins de acesta.

Ȋn cabinet, ȋn cadrul terapiei, jocul ȋmbracă adesea o formă de educaţie, o modalitate  terapeutică, având astfel o varietate de semnificaţii de natură constructivă.

Ȋnca de la vȃrsta de 3 ani, ȋncepe procesul de influenţare a dezvoltării limbajului ţinându-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultăţile de pronunţie, vocabularul redus şi alte particularităţi psihice cum sunt: gândirea concretă, atenţia instabilă, memoria individuală. Tot la vȃrsta de 3 ani, jocul pentru copii este folosit ȋn realizarea tuturor activităţilor: pentru recunoaṣterea, numirea, gruparea după criterii simple a diferitelor obiecte.

La vȃrsta de 4-5 ani copiii dau dovadă de interes pentru informaţiile comunicate verbal, pun întrebari ṣi solicită explicaţie, ei trebuie să descrie, să reconstituie, să compare sau să sorteze ceva după criterii din ce în ce mai complexe. Activitatea de joc se va reduce progresiv ṣi va creṣte timpul alocat activităţilor obligatorii. La vȃrsta de 5 ani se acordă prioritate cuvintelor care exprimă aspecte comportamentale, stări afective, relaţii sociale şi noţiuni cu un grad mai mare de generalizare, trăsături de caracter, norme de comportare, sentimente etc.

Cel mai eficient mijloc de realizare a acestor etape îl constituie jocul, antrenȃnd intens copilul în stimularea şi exercitarea vorbirii în direcţia propusă, fără ca el să conştientizeze acest efort. Astfel prin intermediul jocului se fixează şi se activizează vocabularul copiilor, se îmbogăţeşte pronunţia,  se formează noţiuni, se însuşesc construcţii gramaticale.

Ţinand cont de dezvoltarea personalităţii copilului, evoluţia jocului trebuie să respecte posibilităţile psiho-fizice ale copiilor ȋn funcţie de vȃrsta acestora.

 

La 3 ani, copiii sunt capabili:

– să fugă, să sară, să se urce, să meargă pe vârfuri;

– să înṣire obiecte cu orificiu mare, să coasa;

– să picteze, utilizând pensule mari, să se descurce mai bine în anumite micromiṣcări (tăiatul cu foarfeca), să modeleze;

– să se implice în jocuri de rol de scurtă durată;

– să denumească ṣi să recunoască câteva culori (fundamentale);

– să construiască utilizând obiecte mari (cutii cu cuburi);

– să solicite compania altor copii, să împartă anumite lucruri cu aceṣtia;

– să aleagă un partener de joacă din rândul jucăriilor sau un partener imaginar.

 

La 4 ani, copiii sunt capabili:

– să se urce în pomi sau pe balustrade, să meargă pe tricicletă;

– să adune de pe jos obiecte foarte mici;

– să îsi confecţioneze lănţiṣoare/brăţări din obiecte foarte mici;

– să ţină corect instrumentele de scris (creion, cariocă);

– să mănânce, să se spele pe mâini ṣi pe dinţi singuri;

– să solicite spaţiu ṣi obiecte foarte diferite pentru realizarea unor construcţii ingenioase;

– să solicite prezentarea unui număr cât mai mare de poveṣti, de cărţi pe care să le răsfoiască singuri sau împreună cu adulţii.

 

La 5 ani, “portretul” copiilor este conturat de urmatoarele particularităţi:

– au control corporal, stau într-un picior, se îmbracă singuri;

– au precizie în a înṣira obiecte cu diametrul foarte mic;

– le place să deseneze, modelează plastilina;

– coordonarea ochi-mână este foarte bine reprezentată;

–  au nevoie de un timp mai lung pentru joacă, au nevoie de alţi copii, ca parteneri de joacă;

– învaţă să folosească corect obiectele casnice ṣi de bucătărie.

 

Jocul ȋndeplineṣte o serie de funcţii:

1. Funcţia cognitivă, informativă – prin joc copilul învată, acumulează noi date, informaţii, cunoṣtinţe, îṣi formează ṣi exersează un set de deprinderi, priceperi ṣi obisnuinţe, sarcinile jocului orientând procesul cunoaṣterii.
2. Funcţia stimulativ-motrică (motorie) – prin joc, este stimulată componenta motorie a personalităţii copilului, sau o alta dimensiune a acesteia.
3. Funcţia formativ-educativă – această funcţie se referă la faptul că jocul contribuie la perfecţionarea funcţiilor cognitive ale subiectului care se joacă, implicarea motivaţiei intrinseci a acestuia în joc, dezvoltare afectivă (relevantă, mai ales, la jocul de rol), dezvoltarea anumitor aptitudini.
4. Funcţia sociala – fiind prima formă de activitate umană fundamentală, este firesc ca jocul să constituie un element ṣi un factor important de socializare.
5. Funcţia de echilibrare-tonificare – descarcă ṣi reîncarcă potenţialităţile personalităţii
6. Funcţia terapeutică
7. Funcţia catharctică (de curăţire, purificare).

Ȋn funcţie de particularităţile de vȃrstă, o clasificare a jocurilor pentru perioada 0-6 ani, ne-o oferă Anna Bacus :

a) Jocuri fizice

– jocuri vizând motricitatea grosieră

– jocuri vizând motricitatea fină

– jocuri vizând dezvoltarea psihomotrică

Exemplu de jocuri pentru acestă secţiune

“Cursa cu obstacole” – copiii au de parcurs mai multe probe fizice (sărituri, căţărari, mers pe vȃrfuri/ pe călcȃie/ mers ȋn direcţia indicată: ȋn faţă/ ȋn spate/ lateral stȃnga/ dreapta; tȃrȃre) fiiind cronometraţi de adult;

“Ursul doarme ṣi visează”;

“Scăunele muzicale”

“Jocuri de construcţie”, etc

b) Jocuri intelectuale

– jocuri lingvistice (ascultare ṣi narare de poveṣti)

– jocuri ṣtiinţifice – jocuri de explorare sau investigare a realităţii (cu apă, cu nisip)

– jocuri simbolice (matematice)

– jocuri creative (pictură, desen, modelaj, lucru manual, proiectare)

Exemplu de jocuri pentru acestă secţiune:

“Sacul cu poveṣti” conducătorul jocului ţine ȋn mȃnă un sac plin cu diferite obiecte mici. Scoate un obiect din sac ṣi ȋncepe să inventeze o poveste ȋn care apar aceste obiecte. Următorul preia sacul ṣi continuă povestea incluzȃnd obiectul tras din sac.

“Jocuri din colecţia SMART GAMES”

“Experimente fizice/ chimice” realizate sub supravegherea adultului

c) Jocuri socio-afective

– jocuri cu caracter terapeutic (utilizând lemn, coca, muzica, apa)

– jocuri lingvistice (cu papuṣa, de-a telefonul)

– jocuri-concursuri: toate jocurile cu reguli (de societate)

Exemplu de jocuri pentru acesta secţiune:

„Copilul şi oglinda”

Vom  forma perechi,  unul va avea rolul oglinzii, iar celălalt rolul copilului. Copilul va mima o emoţie – bucurie, tristeţe, frică sau furie, iar oglinda va imita şi va denumi emoţia.

„Jocurile de rol”

„Continua povestea”

 

Psihopedagogii lucreză cu o categorie de copii cu  abilităţi mai puţin dezvoltate – tulburări de ȋnvăţare, ȋntȃrziere ȋn dezvoltarea limbajului, adesea asociate unor diagnostice  mai ample; alături de stabilirea unui program de intervenţie ce vizează stabilirea unor obiective privind dezvoltarea, recuperarea – terapiile necesită o doza dinamică, interactivă. Această dinamică este dată de  joc  – prin care copilul devine participant activ.

Ȋn cadrul terapiei, prin intemediul jocului, ȋntre terapeut ṣi copil se stabileṣte o relaţie benefică, uneori cu efect miraculos, caracterul ludic,conferindu-i copilului ȋncredere ṣi un anumit confort.

Ȋn cabinet copilul nu este un simplu executant, el este ȋncurajat să aleagă activităţile/ jocurile, să-ṣi  argumenteze alegerile, să preia rolul de conducator al jocului, să prezinte instrucţiunile, astfel ȋncat copilul sa nu aiba senzaţia de presiune perceputa ȋn procesul de ȋnvăţare din cadrul ṣcolii.

Terapeutul creează un climat afectiv propice ameliorării, recuperării, dezvoltării abilităţilor copiilor cu care lucrează  prin descrierea sugestivă a jocurilor, prin flexibilitate, spontaneitate, umor, utilizarea constientă a gesturilor, a mimicii si a vocii. Pe lȃngă exerciţiile/ jocurile mai dificile care dezvoltă o anumită abilitate subdezvoltată, terapeutul include ṣi activităţi/ jocuri simple care să ofere satisfacţia succesului copilului.

Experienţele din timpul jocului sunt discutate: “Ce ţi-a plăcut? Ce nu ţi-a plăcut? Cum te-ai simţit ȋn timpul jocului? Cum am putea juca acest joc ȋntr-un alt mod? Care este jocul tau preferat? Descrie tu regulile jocului!”, dezvoltȃnd ṣi ȋn acest mod vocabularul ṣi capacitatea de autoexprimare a copilului.

Ȋn afara cabinetului, ȋn familie, părinţii se pot folosi de joc, atunci cȃnd sunt ȋn prezenţa copilului, chiar dacă timpul este limitat. Sunt jocuri ce pot fi jucate ṣi ȋn timp ce conduceţi maṣina, gatiţi, călcaţi, sunteţi ȋn drum spre gradiniţă/ṣcoală.

 

Bibliografie

Bartok Eva  – “Joc – Bucurie – Ochi strălucitori”, Tȃrgu Mureṣ, 2011

Bartok Eva, coordonatorii  – “Eu citesc mai bine! Ȋndrumător pentru tratarea tulburărilor lexico-grafice”,    Tȃrgu Mures

 

Nichita Florentina

Profesor Psihopedagog