Atelier de dezvoltare personala prin teatru si psihoterapie (pentru adolescenti)
Dragi adolescenti,
Urmeaza sa strabateti cei mai frumosi ani din voastra, pe un drum plin de sperante si proiecte ambitioase, pe parcursul caruia veti avea nevoie sa preluati din ce in ce mai multe roluri si responsabilitati. Pentru a putea privi aceste provocari cu interes si curiozitate si pentru a avea capacitatea de a va bucura de fiecare experienta in parte, noi, un psiholog si o actrita, am pus cap la cap cunostintele noastre si am creat un fel de ateliere prin care ne propunem sa va provocam la “VIATA”. Va invitam sa cream impreuna teme diverse, potrivite etapei in care va aflati acum si menite sa va stimuleze in primul rand, abilitatile de inteligenta emotionala.
Ce ne propunem?
Ne-am gandit la un atelier de dezvoltare personala pentru tineri care sa aduca impreuna arta teatrala, cu spiritul ei ludic si un strop de psihologie. Iar scopul acestuia sa fie atins prin activitati specifice din teatru imbinate cu exercitii psihoterapeutice de grup, intr-un cadru calduros si prietenos in care fiecare sa se intalneasca intr-un mod distractiv si interactiv cu propriile nedumeriri, preocupari, dificultati, frici, neputinte. Atelierul va poate ajuta cu toate acestea dar poate sa fie si un mod placut de a va relaxa dupa o zi complicata, si de ce nu, de a cunoaste persoane noi.
Cine poate participa?
Orice tanar care se confrunta cu provocarile de fiecare zi, care cauta raspunsuri, care vrea sa traiasca o experienta bogata alaturi de noi si de ceilalti participanti.
Beneficii:
- Veti putea dobandi un mai bun autocontrol in situatiile dificile, atunci cand furia sau tristetea va coplesesc
- Veti putea afla mai multe despre voi, pentru a putea lua deciziile importante cu mai multa siguranta
- Veti fi mai relaxati, mai spontani, mai creativi
- Veti avea parte de experiente distractive sau diferite alaturi de alti tineri
- Veti putea fi voi insiva in relatiile cu ceilalti
Va asteptam cu drag!